Procesul de micşorare a dobânzilor la creditele imobiliare a îngheţat în plină vară. În schimb, băncile vor să atragă noi clienţi, dar se tem de incapacitatea de plată a acestora. Băncile par să fi încetinit procesul de scădere a dobânzilor pentru creditele ipotecare, dar cu toate acestea ele încă vor să atragă clienţi dornici de un împrumut. Pentru cei care intenţionează să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă prin credit ipotecar sau imobiliar, report
Procesul de micşorare a dobânzilor la creditele imobiliare a îngheţat în plină vară. În schimb, băncile vor să atragă noi clienţi, dar se tem de incapacitatea de plată a acestora.
Băncile par să fi încetinit procesul de scădere a dobânzilor pentru creditele ipotecare, dar cu toate acestea ele încă vor să atragă clienţi dornici de un împrumut. Pentru cei care intenţionează să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă prin credit ipotecar sau imobiliar, reporterii EVZ au mers în locul lor pe la principalele bănci pentru a sonda piaţa şi a prezenta ofertele actuale.
De exemplu, la BCR, pentru un credit pe 30 de ani, de 50.000 de euro, aveţi nevoie de un avans de 10%. La această valoare numai comisionul de analiză a dosarului vă costă 1.250 de euro, plus un comision de evaluare a imobilului de 300 de lei fără TVA. Pe lângă acestea mai sunt o serie de taxe pe care le veţi avea de plătit.
La BRD, pentru creditul Habitat Ipotecar, banca percepe o dobândă de 4,26% plus Euribor la 3 luni. Analiza dosarului vă costă 1,8% din valoarea împrumutului plus un comision de gestiune lunară – 0,15% din sold.
La Alpha, ai rata mai mică decât chiria la o garsonieră
Dacă optaţi pentru o rată descrescătoare, prima ar putea fi de 405 euro, iar pe parcursul celor 30 de ani aceasta va coborî la aproape 140 de euro. Cei de la una dintre sucursalele Alpha Bank vizitate au reuşit să ne răspundă pe e-mail, spunându-ne că pentru un salariu de 2.500 de lei ne încadrăm la un împrumut de 37.500 de euro, cu un avans de 12.500 de euro, pe o perioadă de 420 de luni. Rata ar urma să fie de aproximativ 226 de euro.
DETALII:
Citeşte mai multe pe evz.ro