Ce părere are Donald Trump despre Coreea de Nord

China ar trebui să-şi asume soluţionarea problemei apărute după anunţul Coreii de Nord privitor la efectuarea unui test cu dispozitiv nuclear cu hidrogen, care a alarmat întreaga comunitate internaţională, a declarat miercuri Donald Trump, candidat republican la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie acest an.

'China deţine controlul total. Chinezii au controlul total asupra Coreii de Nord şi trebuie să rezolve această problemă, iar dacă ei nu fac asta, noi ar trebui să facem foarte dificil comerţul cu China', a afirmat Trump, într-o intervenţie la canalul de televiziune Fox News.

Coreea de Nord a anunţat că a efectuat miercuri dimineaţă cu succes un test cu un dispozitiv nuclear cu hidrogen, miniaturizat, marcând un avans semnificativ în privinţa capacităţilor sale de atac şi declanşând semnale de alarmă în Japonia şi Coreea de Sud.

Nu se ştie deocamdată clar ce acţiune – dacă va fi una – ar intenţiona să decidă Consiliul de Securitate al ONU ca răspuns la anunţul Phenianului conform căruia a efectuat un al patrulea test nuclear.

Coreea de Nord se află sub sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU din cauza programului său de arme nucleare de când a testat pentru prima dată un dispozitiv atomic în 2006.

Un diplomat occidental a spus că, dacă acest nou test al Coreii de Nord va fi confirmat, membrii Consiliului de Securitate vor extinde probabil actualele sancţiuni ale ONU împotriva Phenianului. AGERPRES