Anul 2023 este unul critic pentru sistemul german de pensii pentru că tot mai multe persoane părăsesc piața muncii și tot mai puține intră în activitate. Vârsta actuală de pensionare în Germania este de 65 de ani, deocamdată, dar urmează să ajungă la 67 de ani până în 2031.
Germania se situează la mijlocul țărilor europene în ceea ce privește vârsta de pensionare, dar există sisteme care permit persoanelor să se pensioneze și să primească mai puțini bani la pensie în schimbul unei pensionări anticipate.
Cât contribuiți și cât primiți?
În general, lucrătorii care ies la pensie în Germania primesc 48% din salariul de bază, care este ajustat în funcție de momentul în care au ieșit la pensie. Cei care s-au pensionat anticipat vor primi mai puțin, până la un minim legal de 43%. Bineînțeles, cei care aleg să se pensioneze mai târziu vor primi mai mult.
Pentru a fi eligibil pentru pensia de stat trebuie să fi lucrat o perioadă minimă de 5 ani în Germania. Suma pe care o veți primi depinde de valoarea totală a contribuțiilor plătite în perioada în care ați lucrat în Germania. Alte perioade în care nu ați lucrat pot contribui, de asemenea, la pensia de stat, cum ar fi: sarcina, educație și formare profesională, boala sau șomajul, îngrijirea rudelor.
În Germania, persoanele angajate contribuie la pensie cu 9,8% din venitul lor lunar, iar angajatorul plătește cealaltă jumătate, ceea ce reprezintă un total de 18,6%.
În prezent, venitul mediu brut provizoriu pentru anul 2023 este de 43.142 de euro în vest și de 41.967 de euro în est, potrivit Deutsche Rentenversicherung.
Pensia lunară se calculează în funcție de numărul de puncte de pensie acumulate, valoarea pensiei pentru fiecare punct și factorii de acces și tip de pensie. Valoarea pensiei pentru fiecare punct este de 36,02 euro în vest și de 35,52 euro în est.
Cei care nu optează pentru pensionarea anticipată și se pensionează la limita de vârstă obișnuită, factorii de ajustare cu valoarea 1.
Astfel, la un venit mediu în est pentru o perioadă de 5 ani, acumulați cinci puncte prin contribuțiile pe care le-ați făcut. Înmulțite cu valoarea pensiei, rezultă o pensie lunară de 177,60 euro.
Rată mare a sărăciei printre pensionarii din Germania
Germania are una dintre cele mai ridicate rate de pensionari care trăiesc în sărăcie din Europa, de aproximativ 20%. Această rată este mai mare decât cea din Marea Britanie (17%) și mai mult decât dublul celei din Franța (9,5%).
Având în vedere că speranța de viață a crescut în Germania în ultimii ani, pensionarul mediu se poate aștepta să petreacă în medie 20 de ani la pensie.