Turbulenţele din zona euro, coroborate cu încetinirea economiei globale, au dus la scăderea cererii de carburanţi, fapt care a afectat situaţia financiară a companiilor din sectorul de rafinare din Europa. În ultimii ani, mai multe rafinării au fost închise, vândute sau transformate în spaţii de depozitare, iar pentru perioada următoare estimările sunt la fel de sumbre.
Potrivit unui sondaj recent, efectuat de Bloomberg, aproximativ 10 din cele 104 rafinării active din Europa îşi vor închide porţile până în 2020 în ţări precum Franţa, Italia şi Cehia. Motivul? Conform previziunilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, în acest an se va înregistra o nouă scădere a consumului de petrol, pentru cel de-al cincilea an consecutiv, la cel mai redus nivel din 1994. Mai mult, în ultimii trei ani importurile de motorină din SUA au crescut cu aproape 50%, timp în care majoritatea rafinăriilor de pe bătrânul continent a rămas focusată pe benzină, iar exporturile în ţările asiatice au început să scadă. „Strict din punctul de vedere al scăderii cererii din Europa, ar trebui să se închidă în fiecare an o rafinărie mare sau două mai mici. Iar acest scenariu nu ia în calcul impactul negativ al rafinăriilor mai competitive din alte regiuni“, a declarat David Wech, director al companiei de consultanţă JBC Energy din Viena, citat de Bloomberg.
Totodată, în timp ce aproximativ jumătate din rafinăriile europene au fost construite după cel de-Al Doilea Război Mondial, uzinele construite în ultimii ani în Orientul Mijlociu şi Asia lucrează mai eficient, prelucrând petrol mai ieftin, în carburanţi cu valoare adăugată ridicată. Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, are în construcţie trei rafinării, fiecare de mărimea unităţii Shell de la Pernis, Olanda, cea mai mare rafinărie din Europa, cu o capacitate de prelucrare de 400.000 de barili pe zi. „Noile rafinării din Orientul Mijlociu şi India strălucesc, sunt frumoase, dispun de cea mai nouă tehnologie. Sunt de talie mondială, la scară mondială“, consideră Volker Schultz, directorul general al Essar Oil, care operează rafinăria de la Stanlow, una dintre cele mai mari din Marea Britanie, situată în apropiere de Liverpool.Şi toate acestea au loc în contextul în care rafinăriile din Statele Unite au acces la petrol şi gaze naturale mai ieftine, companiile din Rusia beneficiază de taxe mai reduse la export, iar cererea de petrol va scădea în Europa în acest an la 13,6 milioane barili pe zi, faţă de 15,4 milioane barili pe zi în 2008, conform IEA.

Ce se întâmplă pe plan local

În ciuda perioadei dificile pe care o traversează acest sector al industriei de petrol şi gaze pe plan european, în România continuă programele de investiţii pentru modernizarea unităţilor aflate în funcţiune şi/sau creşterea capacităţii de procesare. Conform rapoartelor anuale, atât OMV Petrom, Rompetrol cât şi Petrotel-Lukoil se concentrează pe îmbunătăţirea performanţei operaţionale, creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea randamentului mixului de produse, reducerea pierderilor tehnologice şi a impactului asupra mediului, realizarea de produse de înaltă calitate, în conformitate cu standardele europene.
Din cele zece rafinării existente în România, doar trei mai procesează ţiţeiul, capacitatea de rafinare fiind majorată anul trecut la aproximativ 12 milioane de tone, însă Petromidia (5 mil. tone), Petrobrazi (4,2 mil. tone) şi Lukoil (2,5 mil. tone) au prelucrat sub 10 milioane de tone de petrol anul trecut, conform datelor de la Statistică. OMV Petrom şi-a ajustat, anul trecut, capacitatea de rafinare de la 4,5 la 4,2 milioane de tone, ca urmare a procesului de modernizare, în timp ce ruşii de la Lukoil au anunţat că se vor concentra asupra modernizării rafinăriei de la sud de Dunăre. În acelaşi timp, kazahii de la Rompetrol au finalizat, în 2012, programul de modernizare de la Petromidia, în valoare de 380 de milioane de dolari, prin care a crescut capacitatea de rafinare de la 3,8 milioane de tone la 5 milioane.
Când vine vorba de profitabilitatea acestor unităţi, lucrurile sunt mult mai dificile decât în vestul Europei. De exemplu, OMV Petrom a reuşit să-şi îmbunătăţească marja de rafinare de la -2,4 dolari/baril la -1,39 dolari/baril, în timp ce la Petromidia acest indicator a crescut de aproape trei ori, de la 0,61 dolari/baril la 1,75 dolari/baril sau 12,7 dolari/tonă. Spre comparaţie, marja-standard de rafinare în zona mediteraneană raportată la ţiţeiul Ural a fost de 4 dolari pe baril, dublu faţă de nivelul înregistrat în anul 2011. În cazul rafinăriilor europene, media marjei este de peste 7 dolari/baril.