Ce planuri de vacanță au românii

Românii îşi petrec Crăciunul în familie şi Revelionul împreună cu prietenii şi familia, este concluzia unui studiu realizat de un portal de rezervări hoteliere online.

Conform studiului, 65% dintre respondenţi plănuiesc să plece în vacanţă în iarna aceasta şi cei mai mulţi (76%) preferă oraşe sau staţiuni de munte din România. 



În topul destinaţiilor din România alese de români pentru vacanţa de iarnă se află Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, dar şi staţiuni precum Băile Felix, Tuşnad, Gura Humorului şi Sovata. Conform studiului realizat în luna noiembrie de HotelGuru.ro, activitatea principală de vacanţă este relaxarea, 51% dintre respondenţi intenţionând să petreacă sărbătorile în hoteluri cu centre spa şi wellness.  



Studiul a reliefat şi că bugetul considerat rezonabil de turiştii romani pentru un sejur în România variază între 600 şi 1.000 de lei/persoană.  



Cei care aleg să îşi petreacă vacanţa de iarnă în străinătate optează pentru o destinaţie apropiată, cu posibilitate de ski, cum ar fi Austria, Bulgaria şi Franţa, dar şi Germania, Ungaria şi Marea Britanie. Nu lipsesc nici destinaţiile exotice, precum Emiratele Arabe Unite – Dubai şi insulele din Caraibe. 



La capitolul activităţi, în timpul vacanţelor de iarnă relaxarea la spa sau wellness ocupă locul principal (51%) în preferinţele românilor, 47% dintre ei preferă să fie alături de persoana iubită, într-un cadru romantic, pe când 45% doresc să facă excursii în natură, iar 37% să viziteze oraşe. Cei mai mulţi ar prefera să călătorească cu soţul/soţia sau prietenul/prietena (59%), pe când 37% cu familia, iar 23% cu prietenii. 



Pentru destinaţiile din străinătate 34% dintre români au răspuns că preţul rezonabil ar trebui să fie între 300 şi 500 de euro de persoană. 

 

Sursa: Agerpres