Preşedintele Klaus Iohannis i-a enervat pe foarte mulţi pesedişti de-a lungul timpului, iar asta i-a atras o mulţime de porecle. Lucrurile s-au mai calmat dupa dispariţia din peisaj a lui Liviu Dragnea, însă inventivitatea social-democraţilor nu a rămas fără obiectul muncii.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a enervat pe foarte mulţi pesedişti. Întârzierea revocării Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Augustin Lazăr, atacarea la CCR a unor proiecte fiscal-bugetare, faptul că amâna remanierea unor miniştri sau poziţionarea de partea manifestanţilor agresaţi pe 10 august au fost doar câteva din momentele care i-au atras preşedintelui Iohannis o mulţime de porecle în PSD. “Dezbinatorul”, “Beţe-n roate” şi “Blocannis” sunt doar câteva apelative pe care social-democraţii le foloseau în discuţiile interne, dar şi pe reţelele de socializare, potrivit Ştiripesurse.
În urma condamnării lui Liviu Dragnea, relaţia dintre şeful statului şi noul preşedinte al PSD, Viorica Dăncilă, a devenit brusc una mult mai amicală. Klaus Iohannis a acceptat noii miniștri PSD fără să mai întârzie, iar din asta ambele părţi au ieşit câştigate: Guvernul nu a mai stat pe ace cu miniştri interimari, iar şeful statului şi-a îndeplinit dorinţa de a-i schimba din funcţie pe Carmen Dan de la Interne şi Teodor Meleşcanu de la Externe.
Fără crizele remanierilor, obișnuitele ieșiri ale lui Klaus Iohannis la adresa Guvernului s-au rărit. Această dispariţie de la tribună, dublată de o prezenţă discretă în cazul tragediei de la Caracal, i-au adus lui Iohannis o nouă poreclă în rândul social-democraţilor: “Preşedintele-cometă”. PSD-iştii se amuză și spun că Iohannis se poartă ca o cometă: apare rar și dispare repede.