Orange, unul dintre giganții telefoniei mobile, a efectuat un studiu care arată că aproape jumătate dintre românii cu vârsta de peste 18 ani, conectați la internet, preferă să depoziteze telefoanele mobile uzate pe care nu le mai folosesc. În urma studiului, compania a lansat o campanie prin care îi ajută pe oameni cum să valorifice aceste dispozitive.
Potrivit unui comunicat de presă din partea Orange, de marți, 20 octombrie, compania a lansat campania ce încurajează returnarea dispozitivelor mobile prin programele de tip „buy-back”, reciclarea sau repararea acestora, precum şi achiziţionarea de telefoane recondiţionate.
„Pe lângă acestea, Orange oferă mai multă vizibilitate şi altor iniţiative ecologice existente în companie, precum maşinile electrice şi bicicletele la care au acces angajaţii sau soluţii digitale disponibile clienţilor, precum factura electronică sau eSIM.
Pentru a da cât mai multă greutate mesajului de responsabilitate faţă de mediu, acesta este asumat printr-o campanie de brand. Pe lângă invitaţia de a apela la unul dintre cele patru programe care respectă principiile economiei circulare, Orange propune iubitorilor de mediu să îşi testeze cunoştinţele prin participarea la un concurs cu premii”, se arată într-un comunicat al gigantului Orange.
Campania se desfăşoară simultan în opt ţări europene unde Grupul Orange este prezent: Franţa, Belgia, Spania, Luxemburg, Moldova, Polonia, România şi Slovacia.
Scădere de 10% în trimestrul doi din 2020
Orange România a raportat o cifră de afaceri în valoare de 242 milioane de euro, în scădere cu 10% pentru trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și un declin de 1,8% al numărului de abonați.
„În intervalul aprilie-iunie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 242 milioane de euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra de afaceri este în scădere cu 10%. Evoluţia negativă este determinată de scăderea semnificativă a vânzărilor de echipamente şi de o scădere moderată a veniturilor din servicii, scăderi înregistrate în contextul crizei COVID-19. La 30 iunie 2020, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.540.600 de clienţi, în scădere cu 1,8% comparativ cu finalul T2 2019″, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.
Serviciul de televiziune prin cablu şi satelit, Orange Home TV, număra la finalul lunii iunie peste 528.000 clienţi, în uşoară creştere faţă de T2 2019, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 365.900 de clienţi, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
Orange a continuat investiţiile în infrastructură, în trimestrul 2 al acestui an fiind oferit acces la conectivitate 4G+ în 815 de noi localităţi, pentru un număr de peste 1,1 milioane de locuitori din localităţile nou acoperite şi din localităţi care au beneficiat de lucrări de densificare a reţelei. La finalul lunii iunie, 59,63% din populaţia ţării avea acces la viteze 4G+.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Romprest și face parte din campania de conștientizare publică de colectare selectivă a deșeurilor.