Legea nr. 1/2017 prevede eliminarea, de la 1 februarie 2017, a taxelor percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) la constituirea unei entităţi economice, fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială).
In viitor antreprenorii îşi vor putea înfiinţa SRL ori PFA gratuit, taxele percepute în prezent pentru înmatricularea acestora urmând să fie eliminate.
Legea nr.1/2017 prevede şi eliminarea taxelor percepute pentru înscrierea de menţiuni la ONRC, cu scopul "de a încuraja antreprenoriatul şi de a îndepărta impedimentele în dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv în România".
SRL-urile sunt cele mai numeroase entitati economice din România, într-o societate cu răspundere limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50, existând însă şi posibilitatea ca o firmă să aibă un asociat unic, persoană fizică sau juridică. De altfel, o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată, iar dacă asociatul unic este şi administrator, acestuia îi revin şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate.