Lipsa unor informaţii esenţiale de pe site-urile instituţiilor financiare care oferă credite, cum ar fi dobâda anuală efectivă a creditului, valoarea totală ce va fi plătită de consumator sau a unui exemplu reprezentativ de credit, sunt principalele nereguli pe care Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului le-a descoperit la verificarea site-urilor instituţiilor financiare de la noi.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a desfăşurat o acţiune de verificare a 20 de website-uri ale instituţiilor financiare care oferă credite sau îşi prezintă ofertele online şi a decis continuarea investigaţiilor în cazul a 11 dintre acestea, unde au fost descoperite neregulile de mai sus, se menţionează într-un comunicat ANPC.
Acţiunea face parte dintr-un proiect coordonat de Comisia Europeana prin DG SANCO, denumit Internet Sweep.
Potrivit ANPC, investigaţiile s-au desfăşurat simultan în 29 de state membre ale Reţelei de Cooperare în Domeniul Protecţiei Consumatorilor – CPC (statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia şi Islanda).
La nivel european au fost verificate în total 562 de website-uri aparţinând unor instituţii financiare sau intermediari de credite.
Acţiunea a reprezentat o primă etapă de verificare succintă a website-urilor, care a urmărit: verificarea informaţiilor privind identitatea şi adresa geografică a comerciantului; verificarea publicităţii la creditul de consum; verificarea informaţiilor privind caracteristicile principale ale creditului oferit; verificarea informaţiilor privind costul total al creditului, incluzând toate comisioanele şi taxele, precum şi modul de prezentare; depistarea informaţiilor agresive sau înşelătoare.
Dintre cele 562 de website-uri verificate la nivelul CPC, 393 de website-uri, reprezentand 70% din numarul total, au fost selectate pentru investigatii suplimentare.
Conform procedurii de desfăşurare a Sweep Internet 2011, în a II-a etapă a proiectului se vor întreprinde acţiuni pentru corectarea neregulilor constatate.