Clienții au plasat, anul trecut, pe eMAG peste 226.000 de comenzi după ora 00:00 și au cumpărat în special produse pentru copii, dar și accesorii pentru telefoane mobile, aspiratoare, carduri de memorie și electrocasnice mari. Majoritatea comenzilor (53%) au fost înregistrate în intervalul 00:00 – 01:00, urmate de cele plasate o oră mai târziu, între 01:00 și 02:00 (22%). În medie, un client „nocturn” petrece pe site aproximativ 6,5 minute, față de 6,8 minute, cât petrece unul din timpul zilei.
„În ultimii ani am remarcat o distribuție a achizițiilor de pe site-ul eMAG pe toate intervalele orare ale zilei și o schimbare a comportamentului de consum. Datorită comerțului online, clienții sunt mai aproape de toate produsele pe care și le doresc. Interesant este că foarte multe dintre produsele comandate la ore târzii sunt cele pentru copii, pentru că părinții au înțeles că așa economisesc timp prețios, pentru că noi le livrăm direct acasă”, spune Stejara Pircan, Director Comercial eMAG .
Scutecele se regăsesc în cele mai multe dintre comenzile plasate după miezul nopții de clienții eMAG, urmate de husele și foliile de protecție pentru telefoanele mobile, șervețelele umede pentru copii, acumulatorii externi, accesoriile pentru PC, aspiratoare, cardurile de memorie, detergenții, aparatele frigorifice și laptele praf.
Cele mai scumpe produse de la miezul nopții
În topul celor mai scumpe produse achiziționate după miezul nopții regăsim aur, laptopuri de gaming, electrocasnice mari și televizoare. Astfel, ierarhia acestor produse este condusă de un lingou de aur, de 24 K, de 100 de grame, la prețul de 18.300 de lei, un laptop de gaming în valoare de 15.833 lei, un frigider de 15.083 lei și un televizor smart cu diagonală de 163 cm la prețul de 13.249 lei.
Cea mai mare comandă realizată după miezul nopții a fost de 26.103 lei, fără TVA și a fost plasată de un client din orașul Bradu, județul Argeș. Coșul a avut 18 produse din categorii diferite, printre care trei televizoare, un cântar corporal, o căsuță pentru copii, un compresor și un derulator, o masa de călcat, un uscător de rufe, un prajitor de pâine, un sandwich-maker, o stație de călcat, un storcător de fructe, o șurubelniță, o trusă de chei tubulare și o trusă de scule. Următoarea comandă, după valoare, a fost de 19.150 lei.
De unde vin comenzile?
Cele mai multe comenzi plasate după miezul nopții (24%) au fost făcute de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani. Cumulat, 75% din totalul acestor achiziții au fost realizate de clienți între 18 și 39 de ani. De asemenea, cei mai mulți clienți care au accesat site-ul eMAG în intervalul 00:00 – 05:59 sunt din București – Sectorul 6 (12% din totalul comenzilor), Timiș (6%), Cluj, București – Sector 1, Iași și Constanța, fiecare cu 5% din totalul comenzilor. Desktop-ul și dispozitivele mobile sunt utilizate aproximativ în mod egal de clienții de la miezul nopții. 50,9% dintre aceștia își plasează comenzile de pe desktop, în timp ce 48% utilizează dispozitivele mobile. Dintre aceștia din urmă, aproape jumătate (22,5%) folosesc aplicația eMAG pentru a-și comanda produsele preferate.