Ce propune Ramona Mănescu pentru Strategia Dunării

Alocarea de fonduri pentru Strategia Dunării, întâlniri pe tema armonizării reglementărilor cu privire la transportul pe Dunăre, în acord cu cele privind transportul pe Rin, pentru a elimina, astfel, diferenţele care aduc dezavantaje nete regiunii dunărene au reprezentat o parte din temele abordate de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Transporturilor din Uniunea Europeană.

“Este foarte important ca statele membre să aloce resurse financiare adecvate pentru proiecte prioritare, care să facă din strategia Dunării o realitate. De asemenea, avem nevoie de o conectare eficientă între Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul coridorului Dunăre-Main-Rin, conectare în acord cu obiectivele EU2020. Aceasta va aduce beneficii atât de ordin social, economic, dar şi de mediu”, a spus ministrul.
Strategia Dunării a fost punctată, anul acesta, și de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Acesta spunea că sunt necesare miliarde de euro pentru dezvoltarea unor proiecte care să aibă legătură cu viitoarea regiune metropolitană Bucureşti – Ilfov, până aproape de Dunăre.
”Este suficient să ştim să implementăm banii aceştia, câţi vor da UE, în aşa fel încât să vadă că suntem oameni serioşi. Sunt pe diverse axe şi pe strategia Dunării. Este vorba de canalul Bucureşti-Dunăre.(…) Mă bazez foarte tare pe banii acordaţi, conform strategiei Dunării, pentru a deschide Bucureştiul spre sud, pentru a mă duce pe ideea de port turistic, la Glina, şi de port de mărfuri, la 1 Decembrie’”, a spus primarul general.