În luna octombrie 2017, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, declara că sunt în vigoare 65 de protocoale încheiate între Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi diverse instituţii ale statului, dar membrii comisiei nu au apucat să verifice în ce masură respectivele protocoale respectă legislaţia existentă, informează Mediafax.
Totodată, nu mai puţin de 52 de instituţii aveau încheiate protocoale pentru protejarea datelor. Asta după ce cu câteva luni înainte Eduard Hellvig, şeful SRI, anunţa că a decis denunţarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituţii, care nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii. De aici rezultă că numărul protocoalelor era mult mai mare la începutul anului trecut.
De altfel, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, a precizat că SRI-ul are protocoale încheiate şi cu alte instituţii ale statului, cum ar fi CNAS, Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială, AJOFM, Inspecţia Muncii sau Ministerul Culturii.
Un protocol secret din 2012 între SRI, DNA, Parchetul ICCJ, Ministerele Justiţiei, Finanţelor şi Interne, prin care era monitorizat ANAF şi MAI, cu obiectul de combatere a evaziunii fiscale a fost prezentat, vineri, de Antena 3. Documentul este semnat de Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Traian Igaş şi Alina Bica. Documentul se numeşte "Plan comun de măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale" şi este încheiat în ianuarie 2012, iar în introducere se arată încheierea protocolului în baza unei hotărâri CSAT din anul 2010.
"Monitorizarea contribuţiilor cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăţilor comerciale nou înfiinţate, clarificarea aspectelor practice rezultate în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor şi itensificarea cooperării interinstituşionale prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către instituţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu şi realizarea acţiunilor comune pe cele nouă domenii prioritare de intervenţie, impun adoptarea de măsuri conjugate ale instituţiilor de aplicare a legii nominalizare de HCSAT 69/2010", se arată în document.
Protocolul este semnat de Laura Codruţa Kovesi, procuror general la acea vreme, Constantin Traian Igaş, ministru al Internelor de atunci, George Maior, director al SRI, Gheorghe Ialomiţeanu, ministru al Finanţelor, iar în locul lui Cătălin Predoiu este semnătura Alinei Bica. În baza acestui "Plan de măsuri", SRI avea acces la ANAF, iar Parchetul General avea acces la Ministerul de Interne, la baza de date a Poliţiei Române. Protocolul menţionează şi realizarea unui grup de lucru interinstituţional format din Constantin Igaş, ministru de Interne, Laura Codruţa Kovesi, procuror general, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, Alina Bica, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, într-un răspuns pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că în prezent se reevaluează Planul Naţional Comun de Acţiune (PNCA) din 2010 în urma căruia a fost semnat protocolul din 2012 cu SRI, Ministerul Finanţelor, Ministerul Public şi al Justiţiei, prin care era monitorizată ANAF.