Comisia Europeană va publica,joi, recomandări privind reducerea tarifelor de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă.
Proiectul de recomandări realizat de comisarul pentru telecomunicaţii Viviane Reding nu a obţinut un sprijin clar din partea guvernelor statelor membre, în februarie, astfel încât sunt aşteptate modificări ale acestora, înainte de adoptare.
Reding a cerut autorităţilor naţionale de reglementare din cele 27 de state membre să reducă tarifele de interconectate cu până la 70%, pentru a stimula concurenţa.
Comisarul european a declarat, la Sofia, că recomandările privind tarifele plătite de operatori pentru accesarea unei alte reţele vor fi publicate joi, 7 mai.
În prezent, tarifele de interconectate sunt de circa 9 euro cenţi, iar proiectul prevede reducerea acestora la 1,5-3 euro cenţi pe minut.
Aceste tarife reprezintă până la 20% din veniturile companiilor care operează reţele mari şi un cost ridicat pentru operatorii mai mici.
SURSA: Mediafax