Potrivit calendarului, duminică, 27 decembrie, ar trebui să se administreze şi în România primele vaccinuri împotriva COVID-19. Multe persoane sunt însă îngrijorate de efectele adverse pe care le-ar putea da aceste seruri, aşa că autorităţile au prezentat, în mod transparent, care pot fi aceste efecte adverse în cazul vaccinării.
43.651 de persoane au fost incluse în studiul privind vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. La capitolul reacţii adverse mai puţin frecvente se menţionează uşoare sau moderate (durere, roşeaţă şi edem la locul de injectare) şi de scurtă durată (primele şapte zile după vaccinare) indiferent de grupul de vârstă.
După a doua administrare a vaccinului a fost raportată febră (peste 38 de grade Celsius) în 17% din cazuri în grupul de vârstă 18-55 de ani şi în 8% din persoanele de peste 55 ani, mai transmit autorităţile.
Printre manifestările sistemice mai severe se menţionează: astenie, cefalee, dureri musculare şî articulare, ce au fost raportate în cazul unui număr mic de adulţi tineri vaccinaţi şi nu au fost constatate la persoanele de peste 55 de ani.
Reacţiile adverse severe sau decesul au avut o frecvenţă similară cu grupul placebo, se mai arată în informarea publicată de Guvernul României. În grupul de vârstă 65-85 de ani, rata reacţiilor adverse raportate după administrarea primei doze de vaccin a fost similară între grupul de studiu şi grupul placebo.
La capitolul modificări paraclinice se vorbeşte despre scăderea temporară a numărului de limfocite, acestea revenind la nivelul anterior vaccinării în cel mult o săptămână de la vaccinare, fenomenul nefiind asociat cu manifestări clinice.
“Reacțiile alergice sunt posibile în cazul administrării oricărei substanțe, inclusiv vaccin”
“Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică.
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave. Reacțiile alergice sunt posibile în cazul administrării oricărei substanțe, inclusiv vaccin, dar acestea sunt rare. Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice.
Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, nu au fost observate reacții alergice severe în studiile de fază 3 (care au inclus 44.000 de persoane), dar au fost raportate câteva cazuri de reacții alergice la administrarea vaccinului după ce acesta a primit autorizarea de urgență în Statele Unite și Marea Britanie. Autoritățile de reglementare urmăresc îndeaproape reacțiile adverse survenite postvaccinal, inclusiv cele alergice, după autorizarea produsului”, au mai transmis autorităţile din România.