Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, miercuri, că angajaţii din sistemul public care cumulează pensia cu salariul trebuie să opteze pentru unul dintre aceste venituri, iar în această situaţie sunt aproximativ 15.000 de persoane, relatează Agerpres.
„Nu este vorba despre o interzicere. Cei care sunt angajaţi într-o instituţie publică, fie că vorbim de Sănătate sau de Educaţie, trebuie să opteze pentru pensie sau pentru continuarea şi desfăşurarea activităţii şi remunerarea salarială a activităţii respective, evident, cu recalcularea contribuţiilor la sistemul public de pensii care să se regăsească în momentul încetării activităţii în domeniul în care este angajat. (…) Nu îi este interzis nimănui dreptul la muncă, în orice domeniu de activitate. Este o chestiune de opţiune. Nu avem date în acest moment care să ne indice că ar exista un risc de blocare a unor activităţi, în Sănătate şi în Educaţie, în urma adoptării acestei măsuri. Datele care stau la baza expunerii de motive indică un număr de până în 15.000 de persoane (în această situaţie – n.r.), o parte dintre ei sunt în domeniul sanitar, o parte în domeniul Educaţiei”, a spus Dancă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a adăugat că termenul până la care aceştia pot opta între pensie şi salariu este de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii.