NIMENI nu ar fi crezut! Traian Băsescu are probleme financiare

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut o cerere la Curtea de Apel București de reexaminare a taxei de timbru din dosarul pe care acesta îl are cu SPP.

Această cerere ar arăta că fostul președinte al României are probleme financiare, în contextul în care el a mai făcut o astfel de solicitare și în luna iunie a acestui an, dar magistrații au respins-o.

Așadar, solicitarea arată că Traian Băsescu nu poate plăti taxa de timbru pentru ca litigiul cu Serviciul de Protecție și Pază (SPP) să se judece, scrie evz.ro.

Traian Băsescu nu mai beneficiază de privilegii

Fostul președinte al României nu mai beneficiază de privilegii după ce o instanță decis definitiv că acesta a fost colaborator al Securității.

Traian Băsescu a contestat acest fapt, până acum câteva săptămâni, însă a renunțat la procesul respectiv, fiind acum în dispute doar cu RAPPS și SPP.

Surse apropiate familiei fostului președinte spun că acesta consideră, în continuare, că merită și că are nevoie de protecția statului deoarece, prin prisma funcției pe care a avut-o, a intrat în contact cu multe informații considerate importante, unele fiind chiar clasificate.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu mai consideră că i se cuvine casa de la Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului de Stat, deoarece aceasta reprezintă un privilegiu al președinților de stat, subliniind că acesta este aplicabil și după ce au părăsit funcția.

Traian Băsescu, declarat colaborator al Securității

În urmă cu jumătate de an, fostul președinte Traian Băsescu a fost considerat, în mod oficial, colaborator al Securității. La vremea respectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat acest verdict după ce a studiat actele din dosar.

Aceste acte arătau că Traian Băsescu a dat note informative Securității și că se folosea de numele de cod Petrov. Documentele de la dosar mai arată că fostul președinte al României oferea aceste informații Securității pe vremea când era student la Marină, mai scrie sursa anterior citată.

Perioada în care Băsescu a fost președinte a afectat justiția din România

Justiția din România este un dezastru, spune fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, adăugând că sistemul actual a fost creat în perioada în care Traian Băsescu era la Cotroceni.

„Este un dezastru justiția din România. În momentul când ceva nu ne convine, îl băgăm la pușcărie. Ăsta e un sistem creat în perioada lui Traian Băsescu. Toate nenorocirile care s-au discutat în România sunt creația lui Băsescu, alături de o echipă. El era conducătorul, el a luat voturile. El trebuie să răspundă. El a făcut un talmeș-balmeș cu Elena Udrea, Adrian Videanu, Berceanu și el scapă.

Am fost la Traian Băsescu, m-am văzut cu el. Era o perioadă în care Ponta, împreună cu Maior, conducea. Era dezastru. În PSD nu aveai cu cine să vorbești. Se întâmplaseră problemele cu fratele lui Băsescu”, a declarat Marian Vanghelie la Realitatea PLUS.