În urma rebeliunii grupului Wagner, relațiile dintre această grupare condusă de Evgheni Prigojin și președintele rus Vladimir Putin păreau rupte.
La ceva timp de la acest eveniment care a ținut prima pagină a publicațiilor internaționale, se pare că liderul de la Kremlin și gruparea Wagner vor îngropa securea războiului.
La data de 29 iunie, la cinci zile de la rebeliune, a avut loc o așa numită întâlnire secretă a lui Vladimir Putin cu comandații companiilor de mercenari, la care a participat chiar și Evgheni Prigojin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimtri Peskov, spune „comandanții înșiși au prezentat versiunea lor despre ceea ce s-a întâmplat pe 24 iunie și au subliniat că sunt susținători convinși și soldați ai șefului statului și comandantului șef”.
Mai mult, ei au precizat că vor continua să lupte pentru patrie, referindu-se la oferta pe care liderul de la Kremlin a făcut-o acestora de a intra în Armata Federației Ruse.
Kremlinul are nevoie în continuare de mercenari
Ministerul rus al Apărării a integrat în rândurile sale organizațiile militare private din Ucraina, dar Kremlinul are încă nevoie de acest grup în alte țări, inclusiv în Siria, Libia și Sahel. Și nu doar din cauza muncii pe care o întreprind în conflict.
„Kremlinul a recunoscut în trecut că Wagner garantează și apără interesele economice și comerciale ale Rusiei în Africa”, a declarat Mira Milosevici, cercetător la Institutul Regal Elcano. „Aceasta înseamnă că acordurile lui Wagner cu guvernele protejează indirect acordurile cu Rusia”.
Wagner, relevantă din 2014
Munca grupării Wagner a devenit relevantă la nivel internațional în 2014, anul războiului din Donbass, în estul Ucrainei, și al anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, însă nu este clar când anume a fost înființată.
Alături de forțele președintelui Bashar al-Assad, mercenarii Wagenr au participat în acel an la războiul civil sirian. Deși rolul principal al acestui grup este militar, nu este singura sa funcție.
„Prigojin a finanțat diferite activități, toate menite să facă treaba murdară a Kremlinului, astfel încât acesta să îşi poată nega participarea”, recunoaște Milosevici.
Guvernul de la Moscova a încercat să se distanțeze de Wagner
În ultimii ani, guvernul rus a făcut un efort pentru a se disocia de presupusele acțiuni ale grupării Wagner, pe care le-a caracterizat ca fiind activitățile unei întreprinderi private fără legături cu Kremlinul. Cu toate acestea, insurecția a făcut ca această tactică să fie ineficientă.
„De la început, Wagner a depins de Forțele Armate, de FSB (moștenitorul KGB), de GRU (informații militare) și de Putin însuși”, spune Milosevici.
Vladimir Putin a recunoscut că a oferit acestei grupări suma de 86.000 de milioane de ruble, echivalentul a peste 900 de milioane de euro, în timpul războiului ruso-ucrainean.
Activitatea Wagner pe pământul african
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a trebuit să ia legătura cu colegul său din Mali, Abdoulaye Diop, pentru a-l asigura că Rusia va continua să susțină gruparea Wagner în ciuda rebeliunii mercenarilor, din cauza legăturii strânse dintre interesele rusești și acțiunile grupării.
Lavrov a reafirmat „invariabilitatea Rusiei de a acorda asistența necesară conducerii de la Bamako pe bază bilaterală, în special pentru a aborda problemele socio-economice grave, pentru a îmbunătăți pregătirea de luptă a forțelor armate naționale și pentru a educa trupele militare și ofițerii de aplicare a legii”.
Pentru a combate terorismul în Sahel și pentru a asigura protecția personală a unui lider, activitatea Wagner pe continentul african include antrenamente militare, angajamente cu armata convențională sau cu grupuri armate și lupte.
„Se estimează că au aproximativ 5.000 de mercenari pe tot continentul”, a declarat David Soler, analist în Africa sub-sahariană și fondator al portalului Africa Mundi. „Numai în Republica Centrafricană sunt între 1.000 și 2.000 de oameni stabiliți”.
Remunerarea activităților mercenarilor
Exploatarea resurselor naturale, cum ar fi mineritul aurului și drepturile de exploatare forestieră, oferă adesea o compensație pentru eforturile acestor persoane.
Acești bani merg la Prigojin, dar și la Kremlin”, spune Soler. „O investigație CNN a arătat plecarea a 16 avioane cu tone de aur care mergeau din Sudan în Rusia și, în final, aurul a fost folosit pentru finanțarea războiului”.
Națiunile saheliene precum Burkina Faso, Mali și Guineea se confruntă de mult timp cu tulburări politice, lovituri de stat și escaladarea terorismului jihadist. O parte semnificativă a populației s-a îndreptat către Wagner în locul misionarilor francezi din regiune din cauza sentimentului anticolonialist din Franța.
„Există un sentiment pro-rus foarte puternic, iar aceste guverne se tem că, dacă Wagner pleacă, populația lor rămâne fără securitate”, spune analistul.
Viitorul lui Prijoin în fruntea Wagner, incert
După ce a avut ciocniri publice cu persoane importante de la Kremlin, nu este clar dacă Progojin va continua să conducă gruparea. Chiar dacă conferința de la Moscova a arătat o diminuare a ostilităților, mogulul rus a dispărut din ochii publicului de la această revoltă.
„Nu cred că Putin este atât de naiv încât să irosească influența pe care i-a dat-o Wagner în Africa și asta este foarte important pentru el”, spune Soler. „Va fi interesant de văzut ce se întâmplă, pentru că este o organizație care le face sarcinile mai ușoare și mai ieftine. Guvernul rus nu își foloseşte propriile resurse, dar are o companie care acționează în numele său. În plus, dă bani și îi oferă o imagine bună în multe țări”.
Wagner va înceta să mai funcționeze în Ucraina și va pierde notorietatea pe care o avea în Rusia, dar „va continua să își dezvolte activitatea în Africa”, potrivit lui Milosevic. În ceea ce-l privește pe Prigojin, acesta recunoaște că este prea devreme pentru a se pronunța, dar ar putea continua să gestioneze compania din Africa din Europa, așa cum „a făcut tot timpul”, potrivit analistului.