În ultimele două luni, cercetătorii care urmăresc variantele emergente ale SARS-CoV-2 au observat ceva ciudat. Nicio variantă nouă nu pare să fi „preluat conducerea”, dar o serie de subvariante diferite păreau să sufere aceleași mutații.

Toate aceste mutații păreau că au în comun același mod de a se sustrage imunității preexistente. În plus, un studiu apărut recent speculează că virusul are potențialul de a se sustrage complet de la răspunsurile imune actuale, informează New Atlas.

Trei descendențe diferite, în trei părți diferite ale lumii și toate cu mutații relativ similare

În ultimii doi ani, evoluția SARS-CoV-2 a fost cel puțin ciudată. De-a lungul anului 2020, experții au avertizat asupra pericolului ca noul coronavirus să sufere mutații, dar, inițial, a rămas neschimbat, până când un trio de variante a apărut la sfârșitul anului. Alpha, Beta și Gamma au apărut brusc. Trei descendențe diferite, în trei părți diferite ale lumii și toate cu mutații relativ similare.

Așa au apărut alte și alte valuri de infecție, fiecare condus de o nouă variantă. Alpha a dus la Delta, care la rândul ei a dus la Omicron. Fiecare variantă a fost diferită de cea care a precedat-o.

Omicron a apărut pentru prima dată cu trei subvariante relativ independente (BA.1, BA.2 și BA.3). Dar de la recentul val provocat de subvarianta BA.5 nicio altă subvariantă nu pare să domine. Cercetătorii observă însă că toate aceste subvariante diferite încep, încet, să capete o formă similară, aceleași mutații părând să aibă succes pe mai multe căi evolutive independente.

O serie de subvariante ale SARS-CoV-2 par să sufere aceleași mutații

O serie de subvariante diferite ale SARS-CoV-2 par să sufere aceleași mutații. Dacă aceste mutații speciale oferă avantajul de creștere a virusului, ajutându-l să treacă dincolo de apărarea noastră imunitară, cum se întâmplă asta? Aceasta a fost întrebarea la care au vrut să răspundă Yunlong Cao și colegii săi de la Universitatea din Missouri.

Cercetătorii au testat mii de anticorpi izolați de la persoanele vaccinate care au avut și infecții anterioare cu COVID. Scopul lor a fost de a înțelege ce tip de imunitate are o persoană care a fost vaccinată și ulterior infectată cu subvariantele Omicron BA.2 sau BA.5.

Studiul abordează o teorie veche, cunoscută ca ”păcatul antigenic original”

Studiul lui Cao abordează o teorie veche de 60 de ani, cunoscută sub numele de ”păcatul antigenic original” sau amprenta imunologică.

În 1960, epidemiologul Thomas Francis studia fluxurile și refluxurile istorice ale epidemiilor de gripă. Francis a sugerat că prima expunere a organismului la un agent patogen poate lăsa o amprentă imunitară permanentă. Acest „păcat anitgenic original” poate împiedica capacitatea organismului de a lupta cu același agent patogen, dacă acel agent patogen începe să-și schimbe forma și să fie mai puțin recunoscut.

Cercetările ulterioare au validat oarecum ideea „păcatului antigenic original”.

O veste bună și o veste proastă

Una dintre descoperirile cruciale ale studiului lui Cao a fost aceea că, atunci când o persoană vaccinată se confruntă cu o infecție cu varianta Omicron, ea acumulează în primul rând celule B de memorie pentru a produce anticorpi. De fapt, conform studiului, 80% din răspunsul celulelor B la infecțiile cu Omicron sunt celule de memorie existente, induse de vaccin.

În general, aceasta este o veste bună. Acesta este motivul pentru care vaccinul original cu proteina Spike oferă încă o protecție bună împotriva Omicron. Este și motivul pentru care mulți oameni vaccinați care au avut o infecție cu Omicron s-au confruntat, probabil, cu o formă relativ ușoară a bolii. Din păcate, înseamnă și că este posibil ca sistemul nostru imunitar să nu învețe cum să recunoască noile subvariantele Omicron.