Cel mai recent studiu realizat arată că veniturile fiscale ale României au scăzut cu peste 3,5 miliarde de dolari în timpul pandemiei. Totodată, la nivel mondial pierderile sunt de 500 miliarde de dolari, în contextul în care 26 din 30 de țări sunt afectate de un declin al veniturilor obținute din taxe și impozite.
Veniturile obținute din taxe și impozite în România au scăzut cu aproape 3,6 miliarde de dolari (3,18 miliarde de Euro) în termeni reali ajungând la 61,7 miliarde de dolari (54,6 miliarde de euro) în timpul pandemiei, de la 65,3 miliarde de dolari (57,78 miliarde de euro) înregistrate anul anterior*, conform celui mai recent studiu despre nivelul taxelor la nivel mondial realizat de UHY, rețeaua internațională de firme de contabilitate.
„Economia românească a suferit un declin considerabil în ceea ce privește veniturile fiscale ca urmare a măsurilor extraordinare aplicate în timpul pandemiei pentru a susține companiile. Deși aceste măsuri au fost benefice în cele din urmă, protejând economia pe termen scurt, trebuie acum să vedem dacă sunt necesare reforme fiscale pentru a acoperi deficiențele rămase în finanțele publice. 2021 aduce o revenire a veniturilor obținute din taxe și impozite, dar și a cheltuielilor publice care prezintă, de asemenea, o tendință ascendentă”, spune Camelia Dobre, Managing Partner al UHY AUdit CD SRL în România.
Acest declin de la nivelul veniturilor fiscale din România în 2020 (comparativ cu 2019) a fost de 5%, reprezentând un ritm mai alert comparativ cu media globală de 4%. Studiul arată că veniturile din taxe și impozite au scăzut la nivel mondial cu 500 miliarde de dolari în termeni reali la 11,7 trilioane de dolari, în scădere de la 12,1 trilioane de dolari, valoare raportată în anul anterior.
Specialiștii UHY declară că această scădere a veniturilor fiscale este efectul pandemiei de Covid-19, după ce guvernele din întreaga lume au redus impozitele pentru persoane fizice și juridice cu scopul de a relansa economiile. Mai mult, veniturile globale din taxe și impozite au fost afectate de o scădere a impozitului pe profit și de o reducere a tranzacțiilor care făceau obiectul impozitării (ex. TVA la achiziții și impozitul pe tranzacții imobiliare).
În același timp, guvernele au introdus scheme de suport Covid pentru a-i ajuta pe cei care au fost afectați de pandemie. De exemplu, România a introdus o schemă de scutire a TVA pentru bunurile și echipamentele importate în vederea combaterii efectelor epidemiei de Covid și a eliminat penalizările și dobânzile pentru impozitele si taxele achitate cu întârziere până la finalul anului 2020 pentru a reduce povara asupra întreprinderilor. Guvernul a pus la dispoziție și finanțare pentru schema de șomaj tehnic în valoare de 75% din salariu pentru a proteja angajații. Costurile suplimentare ale acestor măsuri au generat un impact asupra finanțelor publice din întreaga lume.
Specialiștii UHY spun că rămâne de văzut dacă România va crește în cele din urmă taxele pentru a compensa veniturile pierdute în timpul pandemiei, așa cum au început să facă și celelalte țări. Marea Britanie a crescut recent contribuțiile la sistemul de asigurări național, generând venituri suplimentare de 17 miliarde de lire pe an.
„Suntem optimiști în ceea ce privește planul de Redresare și Reziliență propus de guvern, însă este în continuare neclar dacă acesta va fi suficient pentru a înăbuși teama majorării deficitului bugetar în timp ce ratele dobânzilor cresc în întreaga lume, precum și pentru a recupera veniturile anterioare pierdute fără măriri viitoare de taxe”, spune Camelia Dobre, Managing Partner al UHY AUdit CD SRL în România.
Veniturile fiscale ale economiilor mari sunt afectate de Covid
Studiul UHY arată că veniturile fiscale înregistrate de 26 din 30 de țări au fost afectate. Țările care au înregistrat printre cele mai mari scăderi includ Marea Britanie unde veniturile fiscale au scăzut cu 11% la 784 miliarde de dolari și Rusia care a raportat scăderi de 11% la 296 miliarde de dolari (vezi tabelul atașat pentru rezultatele complete).
În cea mai mare economie europeană, Germania, veniturile din impozite au scăzut cu 8%* la 858 miliare de dolari în 2020. În timpul pandemiei, guvernul german a introdus o serie de scăderi de taxe și impozite în speranța că acestea vor stimula economia. Nivelul standard de TVA din Germania a fost redus de la 19% la 16% în ultimul an. Companiile din sectorul de catering, fără îndoială, unul dintre sectoarele care a suferit cel mai mult din cauza Covid-19, au beneficiat de o reducere chiar mai mare a TVA de la 19% la 7% în sectorul vânzării de alimente.
O altă economie importantă care a suferit din cauza scăderii veniturilor din taxe și impozite a fost China (a doua cea mai mare economie a lumii), unde veniturile au scăzut cu 5% la 2,4 trilioane de dolari anul trecut. China a recunoscut impactul pandemiei asupra întreprinderilor mici și astfel a introdus o serie de scutiri fiscale axate pe sprijinirea acestora. Un exemplu este reducerea semnificativă a impozitului pe venit care a fost redus de la 25% la 5% anul trecut, pentru întreprinderile mici și micro cu venituri fiscale sub 1 milion RMB. În 2021, s-a anunțat că acest nivel va fi redus și mai mult la 2,5%.
Alte țări au avut parte de variații considerabile în ceea ce privește veniturile fiscale de anul trecut. Exemplul cel mai notabil este Turcia unde veniturile din taxe și impozite au crescut cu 7%. La polul opus se află Filipine care a înregistrat o scădere a veniturilor din taxe și impozite cu 13% în termeni reali, iar în Nigeria, cea mai mare economie din Africa, veniturile fiscale au înregistrat o scădere de 17%.
Veniturile fiscale globale au scăzut cu 4% în timpul pandemiei – care se traduce într-un cost de 500 de miliarde de dolari în termeni reali pentru finanțele publice.