În cursul după-amiezii de vineri s-au înregistrat fenomene intense de precipitație care au depășit cu mult limitele medii lunare. Într-un interval de 3 ore, s-a descărcat pe toata suprafața Municipiului București o treime din cantitatea medie multianuala aferenta lunii Mai, respectiv 24.93 l/m2, iar izolat, a fost chiar depășită (77.2 l/m2 la pluviometrul SPAI Pantelimon).
In 30 minute, intre orele 16:00 -16:30, cantitatea de precipitații înregistrată in mai multe puncte de măsură a fost impresionanta:
· la Pantelimon a fost o creștere de 50 litri / mp (49,6), de la 14,80 la 64,40
· la Parcului a fost o creștere de 40 litri/mp, de la 14,60 la 53,80
· la alte puncte de măsurare cum ar fi Colentina si Dorobanți, creșterea a fost de peste 20 l/mp
Aceste ploi cu un caracter torențial, căzute într-un interval foarte scurt de timp, corespund probabilității de apariție a unor astfel de fenomene ce pot apărea intre o data la 50 ani (de exemplu in zona Colentina), iar in zona Pantelimon de o data la 100 ani
Debitul maxim tranzitat in Caseta de Ape Uzate de ~127 m3/s, in decursul evenimentului pluvial din 24/05/2019, poate fi comparat cu cel al râului Olt sau Someș. In decursul a 3 ore, volumul total tranzitat in Caseta de Ape Uzate a fost de 2.5 milioane mc de apa. Acesta cifra remarcabila reprezintă un sfert din capacitatea acumulării LACUL MORII care are un nivel normal de retenție de 10 milioane de mc de apa. Acest baraj se umple in mod normal in câteva luni de zile.
Echipele operaționale Apa Nova au intervenit încă de la primele sesizări primite in Call Center, gestionând peste 350 de cazuri de acumulări de apa pe strada sau in subsoluri, guri de scurgere sau racorduri. Toate cazurile au fost remediate in cursul nopții, pana la ora 03:00. Compania a dispus pe toata aceasta perioada: 32 de autospeciale, 53 de autoutilitare, 23 de pompe si 228 de specialiști ANB, spun cei de la ApaNova.