Codrin Ștefănescu, este acuzat că s-ar afla în spatele despărțirii neașteptate dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase. Codrin Ștefănescu neagă însă orice implicare în acest subiect.

„Povestea asta e departe de a fi ciudată. E o poveste cusută cu ață fosforescentă, nu albă, cum se spune pe la noi. Amândoi, și Liviu, și Irina, sunt prietenii mei. Și am spus și o mai spun încă o dată, nu mă amestec în viața lor privată sub nicio formă! În viața personală a nimănui nu am ce căuta!  În rest, mă doare fix în cot că cineva, oricine ar fi el, mă acuză că am devenit un fel de oaie neagră în chestiunea asta, în care am spus și mai spun o dată în plus că nu am niciun fel de implicare”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru impact.ro.

Acesta mai spune că așa ceva nu-i stă în fire și că cei care-l cunosc, ca și marele public, de altfel, își pot reaminti reacțiile sale din povești similare cu cea de azi.

„În 2012 am mai avut parte de o asemenea poveste sensibilă, când la putere era președintele Traian Băsescu, cel care s-a confruntat cu referendumul de suspendare. Și atunci, în acea perioadă, s-a născut o campanie împotriva soției lui Băsescu, Maria Băsescu.

M-am opus categoric tuturor încercărilor de atunci pe tema asta. Una este confruntarea de idei cu adversarul politic, cu totul alta să-l tăvălești prin noroi sau pe soția acestuia, sau pe soacra lui, doar că așa spune ăla sau dorește celălalt. Când eram secretar general adjunct al PSD pentru o implicare de asemenea gen, în viața privată a unui coleg sau adversar, zburai pe loc din partid. Știa toată lumea regula asta de aur pe care o instaurasem și la care nu am renunțat nici până azi.”, declară Codrin Ștefănescu.

Codrin Ștefănescu dă vina pe serviciile secrete

Codrin Ștefănescu pune scandalul actual pe seama serviciilor secrete și a acelei părți din presă care nu l-a agreat niciodată pe Liviu Dragnea.

„Asemenea conspirații securistice, pe care nu le mai întâlnisem de ceva vreme, îmi arată în primul rând că cineva începe să se teamă de forța partidului nostru, Alianța pentru Patrie. Cei care se interesează cu adevărat de soarta acestei țări încep să se facă simțiți, gândesc unii, și atunci e cazul să luăm măsuri. Și eu, și Liviu Dragnea, suntem obișnuiți cu așa ceva și nu vom ceda! Iar cei care citesc comentariile oamenilor simpli, pe internet, realizează că românul a înțeles deja cum stă treaba!

A spus deja o dată și a mai revenit și a doua oară pe tema asta. Îl consideră strict ceva legat de viața sa privată, cea care nu privește decât propria sa persoană. Ca atare, după ce a repetat, în diverse formule și variante lingvistice, același mesaj, nu mă aștept la schimbări din partea lui Liviu Dragnea pe acest subiect, atât de delicat”, a precizat Codrin Ștefănescu.