Pietele de capital din intreaga lume au cunoscut ieri o noua zi de scaderi din doua motive: unul il reprezinta economia intrata in recesiune a Japoniei, iar al doilea faptul ca summitul G20 nu a luat niste masuri concrete, desi a pus bazele unei noi etape ale modului de guvernare a lumii.

Am vazut ca marile decizii care s-au luat au fost legate de un plan de relansare economica, care sa vizeze masuri bugetare pentru stimularea cererii interne. Apoi, participantii G20 s-au pus de acord sa refuze protectionismul si s-au angajat sa reia, pana la sfarsitul acestui an, ciclul negocierilor cu Organizatia Mondiala a Comertului.

Cu toate acestea, expertii in economie, cei care au observat indeaproape lucrarile summitului, au apreciat ca au fost unele subiecte care au fost trecute sub tacere si care trebuiau luate in calcul la o reuniune care isi propunea sa rezolve criza mondiala.

Astfel, reuniunea de la Washington nu a amintit nimic despre asa numitele hedge funds (fondurile speculative cu risc major) si despre tranzactiile CDS (Credit default swap), despre care Time scria in martie acest an ca „ar putea fi intrumentul obscur al unui cutremur financiar”.

„O victorie pentru Statele Unite”, comenteaza aceasta ocolire a subiectului, Robert Brusca, economist la FAO Economics.

O alta problema care a fost ocolita a fost rolul FMI in rezolvarea crizei. Desi Sarkozy dorea ca Fondul Monetar International sa devina un „super-jandarm al finantelor”, Statele Unite si Canada au incercat sa se indeparteze de acest subiect, afirmand ca prefera mai degraba un control al pietelor la nivel national. Era, de altfel, imposibil pentru doua tari precum Statele Unite si Canada sa renunte la suveranitate si sa o acorde unui organism supranational.

Astfel ca G20 s-a multumit sa spuna ca se vor intensifica relatiile internationale intre regulatori si se va urmari aplicarea uniforma a normelor interntionale.

Trebuie spus, in final, ca absenta lui Barack Obama de la acest summit a limitat extrem de mult rezultatele acestei reuniuni, intrucat administratia Bush nu a dorit sa-l lege la maini pe noul presedinte.

Toate aceste „mici” detalii au fost resimtite de pietele de capital, motiv pentru care, apreciaza analistii, sedintele de tranzactionare de ieri au fost din nou pe rosu.