După cum v-am promis in articolul anterior despre Sevilla, continuăm seria noastră de călătorii prin Spania, de data aceasta cu unul dintre orașele de pe coasta estică.
Valencia, deși ușor eclipsat de apropierea de mult mai cunoscuta Barcelona, întâmpină orice turist cu o mulțime de atracții, de la una dintre cele mai fine plaje până la Orașul Artelor și al Științei, ca să nu mai pomenim despre fostul râu Turia, pe locul căruia va puteți relaxa într-o imensa zonă verde.
Găsindu-și originile acum 2000 de ani, ca oraș înființat de romani, Valencia s-a bucurat de o poziție strategică foarte bună, dată fiind ieșirea sa la mare, precum și drumul ce lega Roma de provincia Iberia. Precum cea mai mare parte a Spaniei moderne, și Valencia a fost sub stăpânire araba, stăpânire ale cărei urme sunt vizibile si astăzi in oraș. În secolul XIII, provincia a fost cucerită de creștini, mai precis de oastea condusă de cel mai cunoscut rege din istoria Barcelonei, Jaume I de Aragon. Ulterior, secolele XV și XVI au reprezentat perioada de maximă dezvoltare a orașului, perioada fiind cunoscută drept Epoca de Aur.
Deoarece sunt prea multe locuri pe care n-ar trebui sa le pierdeți, am decis că e mai bine să împarțim articolul despre Valencia în trei părti. Și pentru că avem atât de multe de descoperit, in articolul de față vă vom introduce in lumea acvatică, cu toate manifestările sale.
Deși la prima vedere marea ar fi subiectul principal, am decis să îl tratăm în plan secundar astfel că vom incepe cu ceea ce nu se poate rata în Valencia, mai precis o vizită la Oceanograf. Considerat ca fiind cel mai mare din Europa, face parte dintr-un complex numit Orașul Artelor și al Științei, complex ce mai conține Hemisferic, Muzeul de Științe Principe Felipe, Oceanografic, Palatul de Arte Reina Sofia și L’Umbracle. Situat în partea de est a orașului, în Oceanograf veți întâlni animale din aproximativ 500 specii, toate din cele găsite în apele Terrei. Parcul acvatic este împărțit în mai multe zone, corespunzând diverselor climate (mediteraneean, polar, insule, tropical etc).
Astfel, zona reprezintă un prilej de distracție, dar și un suport pentru ca cei mai mici vizitatori să descopere foarte multe animale pe care le știu doar din cărți sau de la televizor. Ați dormit sau ați hrănit vreodata rechinii? Da, se poate. Ați vrea sa înotați alături de cel puțin 1.350 specimene făcând parte din 51 de specii, într-un acvariu imens? Da, și asta e posibil. Sigur, orice experiență are costul ei, însă e posibil să fiți cucerit definitiv. Iar acestea n-ar fi decât experiențele extreme, pe lângă care hrănitul pinguinilor sau o vizită în spațiile tehnice pălesc poate, dar vă asigurăm ca o zi nu este de ajuns. Iar dacă la un moment dat vă veți aminti ca vă este foame, puteți incerca o masă la restaurantul submarin, înconjurați de peste 10.000 pesti.
Nu, nu vă puteti alege unul dintre ei pentru felul principal, dar veți gasi cu siguranță un fel de mâncare în meniu. Așa cum poate vă asteptați, există și un Delfinariu, o idee mai mare decât ce ați mai văzut până acum având in vedere ca și acesta este cel mai mare din Europa. Și bineînțeles, spectacolul la care veți lua parte vă va rămâne in memorie. După cum spuneam și mai devreme, există și un preț, el fiind de 27,90 euro atât cât costă biletul de intrare, iar pentru copii se achită 21 euro. Totuși, după cum veți vedea în continuare, probabil ca veți dori să intrați și la Hemisferic și la Muzeul de Științe, caz în care puteți opta pentru un bilet comun în valoare de 36,25 euro (27,55 euro pentru copii) (valabil 3 zile, dar fiecare obiectiv se vizitează maxim o dată). Oricum, noi vă recomandăm măcar două zile pentru vizita acestora.
Oare de ce ați vrea sa intrați și la cele două, nu e suficient să le admirați desenul futurist imaginat de arhitectul Santiago Calatrava? Cunoscut mai degrabă sub porecla de Ochiul, Hemisfericul adăpostește un planetariu, dar și un cinema Imax. Porecla și-a atras-o datorită aspectului său de ochi deschizându-se din apa albastră ce îl inconjoară. Merită să încercați dacă efectul de ecou din interior există cu adevărat, iar asta nu o puteți face decât dacă încercați sa vorbiți cu cineva care se află in partea opusă a ochiului. S-ar putea să nu vă placă totuși, mai ales dacă ați ales momentul pentru impărtășitul vreunui secret. În continuare, continuați-vă plimbarea și căutați un schelet de balenă. Nu, din fericire nu este una eșuată, ci doar clădirea Muzeului de Științe Principe Felipe. Spre deosebire de exterior, interiorul nu este cel mai interesant posibil, însă priveliștea asupra Turiei, fostul râu acum trasformat într-un imens parc, merită câteva poze. De asemenea, expozițiile adăpostite de muzeu o să vă ocupe cateva ore bune, iar pe cei mici o să-i amuze cu siguranță.
Acum ar cam trebui să ne întoarcem la mare, aceasta reprezentând cu siguranță unul dintre motivele pentru care ați vizita Valencia. Deși partea vizitabilă a orașului nu este neapărat aproape de plajă, cei ce caută o plajă imensă, cu nisip foarte fin și cu o intrare in mare extrem de întinsă vor fi încântați. Sigur, când spunem o plajă, ne referim la o singură bucată de plajă, divizată in mai multe, fiecare cu numele ei. În ordinea apropierii de oraș, veți găsi plaja Las Arenas (nisipuri în limba spaniolă), faimoasă mai ales pentru nenumăratele restaurante cu mâncare tipic valenciană. Ca și pont, dacă vreți sa găsiți adevărată paella valenciană, ați ajuns în locul potrivit. Totodată, lângă Las Arenas vă puteți plimba in port sau pe circuitul stradal de Formula 1.
Impresia pe care o veți produce când vă veți face o poză rezemat de un stand de cauciucuri tocite va fi de nedescris. Sau poate chiar veți face o plimbare cu mașina, este posibil. În continuare, localnicii merg la plaja Malvarossa, considerată ca cea mai populară. Evident, este recomandată pentru acest epitet de nisipul fin, precum și de apa curată. Aviz: in zilele de vară, este absolut necesar să aveți papuci de plajă întrucât este ceva de mers până la apă, iar nisipul se încălzește foarte tare.
Și pentru că v-am deschis o idee apetitul menționându-vă mâncarea tipică Valenciei, ne propunem să trecem în revistă câteva dintre felurile tradiționale. Cu ce oare am putea începe un periplu gastronomic, dacă nu cu cea mai cunoscută reprezentantă, mai precis paella valenciană. Suntem siguri că mulți dintre voi au avut plăcerea de a încerca măcar o dată amestecul de orez, carne (fie ea de pui sau fructe de mare) și legume, dar în Valencia puteți descoperi gustul adevărat al acestui simbol al gastronomiei spaniole. Și o mențiune, paella valenciană nu este cu fructe de mare, ci doar cu carne de pui, iepure sau rață.
Bineînțeles că dată fiind apropierea de mare, nu e nici o problemă sa mâncați paella cu fructe de mare, dar e bine sa știți exact ce comandați. Pentru o pată de culoare, încercați Arros negre, o variantă de paella, însă cu calamar si orez ”negru” (își ia culoarea de la cerneala secretată de calamar). Bineînțeles că o paella se potrivește perfect cu un pahar de vin astfel că puteți incerca fie ceva local (Alcanta Monastrell), fie un vin tipic spaniol Vionta Albarino sau poate chiar un rose.
Sigur, pe lângă paella există numeroase alte feluri de mâncare, dintre care vă recomandăm gazpacho (supă rece din roșii, castraveți și usturoi), diverse tipuri de pește, dar și deserturi cum ar fi tradiționalul turron. Iar pentru un strop de răcoare, vă sfătuim sa nu uitați de horchata, băutură răcoritoare preparată din planta chufa.
Sperând că v-am atras interesul față de acest frumos oraș, vom continua în partea a doua.