Nu doar că pandemia nu a afectat negativ dinamica locurilor de muncă din acest sector, dar mulți angajatori au lărgit paleta de oferte de muncă, datorită creșterilor înregistrate pe business. Doar în acest moment, există aproape 8.000 de locuri de muncă disponibile pentru cei care doresc să se angajeze în retail, potrivit site-ului de profil eJobs.

Astfel, mai mult de jumătate (53,8%) dintre angajații din retail câștigă sub 3.000 de lei net pe lună, potrivit datelor introduse de peste 350.000 de salariați în Salario, comparatorul de salarii deținut de eJobs. Totuși, 6,5% dintre angajați câștigă peste 7.000 lei net, mai arată datele celei mai mari platforme de recrutare din România.

Cel mai mare salariu introdus în retail este pentru poziția de Director General, 28.000 lei net, iar cei mai curioși să afle dacă salariul lor este aliniat cu media pieței muncii sunt specialiștii care ocupă poziția de Agent de Vânzări.

„Joburile din retail sunt foarte atractive în primul rând pentru tinerii aflați la început de carieră pentru că cerințele angajatorilor nu sunt prea mari, iar companiile oferă training-uri prin care-i pregătesc pentru viitoarea activitate. Cei care rămân în domeniu pot să-și crească semnificativ salariile, în funcție de compania pentru care lucrează și de dimensiunea ei. De exemplu, un director de vânzări poate câștiga și 25.000 de lei net. În majoritatea cazurilor, la salariul de bază al celor din acest sector, se adaugă bonusurile din vânzări”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.

Cele mari salarii medii nete din retail

– General Manager: 14.300 lei

– Risk Manager: 12.000 lei

– National Sales Manager: 10.000 lei

– Manager IT: 8.600 lei

– Director Financiar: 8.000 lei

Cele mai mici salarii medii nete din retail

– Șef de tură: 2.080 lei

– Operator centru asistență: 2.000 lei

– Lucrător comercial: 2.000 lei

– Asistent promoții: 1.900 lei

– Casier: 1.900 lei

De asemenea, orașele cu cele mai mari salarii medii nete din retail sunt București (3.500 lei net), Cluj-Napoca (3.000 lei net), Timișoara(3.000 lei net), Oradea(3.000 lei net) și Iași (3.000 lei net).

Pe de altă parte, cele mai mici salarii medii din retail se înregistrează în orașe precum Călărași (1.996 lei), Drobeta Turnu-Severin (1.750 lei), Pașcani (1.700 lei), Vălenii de Munte (1.700 lei) și Petroșani (1.700 lei).