Senatul a publicat pe site lista indemnizaţiilor lunare şi salariilor de bază ale senatorilor, începând cu 1 iulie 2017, în care se arată că cel mai mare venit brut îl are secretarul general, 19.055 de lei pe lună, mai mare decât al preşedintelui acestui for.
Astfel, potrivit sursei citate, preşedintele Senatului câştigă o indemnizaţie brută de 16.675 de lei, corespunzătoare unui coeficient de ierarhizare de 11,50, vicepreşedinţii – 15.515 lei, secretarii şi chestorii – 15.225 lei, liderii de grup – 14.500, preşedinţii de comisii – 14.065 iar un senator – un salariu de 13.050 lei pe lună.
La baza de calcul legală pentru aceste salarii este trecută Legea nr. 153/2017.
La categoria înalţi funcţionari publici parlamentari, secretarul general are un salariu brut de 19.055 de lei, baza legală fiind OUG 14/2015, iar un director general – maxim 12.399 lei brut pe lună.
Pentru funcţii de conducere, salariile maxime brute sunt: director – 10.973 lei, şef serviciu – 9.509 lei, şef birou – 9.144 lei, şef biru (audit CFP) – 10.573 lei.
Pentru funcţii de execuţie, salariile maxime brute sunt între 2.013 lei (muncitor necalificat) şi 7.317 lei (consilier parlamentar sau consilier).
Conform documentului, de la 1 iulie 2017, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor şi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul beneficiază de o indemnizaţie lunară de 725 de lei, respectiv 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. AGERPRES