Se referă în special la medicii tineri din România care câștigă foarte puțin, deși muncesc destul de mult. ”Sigur că le vine mai firesc să plece decât să se umilească în sistemul românesc actual. Chiar dacă viața de emigrant este grea, în sistemul occidental au cel puțin o perspectivă”, subliniază el.
În cifre, un medic tânăr, specializat pe un anumit domeniu, are aproximativ 400 euro lunar. Prea puțin, comparativ cu alte țări, unde salariile pornesc de la câteva mii de euro. Practic, acesta câștigă cât un muncitor cu studii medii. Și atunci, se întreabă retoric Cerin, ”pe ce criteriu poate rămâne el insensibil într-o societate în care totul se mișcă cu ajutorul acestui instrument universal valabil, numit banul?”.
Spre comparație, în Italia de exemplu, un medic are un salariu net de 2.000 euro lunar în primul an după ce a terminat o specializare.
Sistemul privat, o soluție
În aceste condiții, o soluție pe termen scurt ar putea fi sistemul medical privat. În funcție de forța lui economică, desigur. ”Pentru că un operator privat în sistemul de sănătate din România nu are forța de plată a sistemului occidental, în condițiile în care nu practică prețurile din Occident”, mai spune Cerin.
Un lucru este cert. Motivația principală a emigrării este legată de aspectul economic și condițiile de muncă.
”Dacă până în 2008 cei mai mulți plecau din rândul aistenților medicali, în ultimii trei ani lucrurile s-au mai schimbat. Majoritatea care pleacă este formată din medici. În afară de nemulțumirile legate de salarii, mai apar și nemulțumirile vizavi de condițiile de muncă”, a spus și Viorel Rotilă, președintele Federației Solidaritatea Sanitară.
Potrivit lui, în prezent cele mai multe oferte vin din țările nordice, din Anglia și Germania. De la ce sumă pleacă salariile în aceste țări? ”Între 3.000 și 6.000 de euro, ca medie, dacă ne referim la un medic generalist”, dă un răspuns Rotilă.
Din datele Ministerului Sănătății reiese că, din 2007 și până în prezent, au fost eliberate aproape 20.000 de certificate, inclusiv pentru medici, stomatologi și farmaciști. Acest certificat este necesar pentru a profesa medicina în străinătate
Ce salariu ar trebui să aibă un medic român? În Italia, doctorii câștigă 2.000 euro lunar, încă din primul an
29 octombrie 2011, 12:43
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:38
Avem un sistem de formare a cadrelor medicale bun și competent la nivel european, atât pentru medici, cât și pentru asistenți. ”Altfel, nici nu ar pleca atâtea cadre medicale în străinătate, pentru că nu ar găsi de lucru”, este de părere un cunoscut cardiolog, Gheorghe Cerin, șeful secției de Cardiologie al spitalului San Gaudenzio Novara, stabilit de 20 de ani în Italia.
Etichete: emigrare,
medicina,
salarii,
studii superioare
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook