Ce salariu are Gică Hagi? „Regele” a spus exact cât primește ca antrenor

Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi / SURSA FOTO: Dreamstime

Gică Hagi este un fel de „factotum” la Farul Constanța. Este acționar majoritar, este manager și este și antrenor, o situație cum greu se mai poate găsi în lumea fotbalului. Hagi a dezvăluit câți bani câștigă ca antrenor. Adică suma pe care o scoate dintr-un buzunar de-al său și o bagă în altul.

Patronul Gică Hagi „își dă” 500 de euro pe lună

Campion cu Farul, Gică Hagi se află în „pole position” să câștige titlul de antrenor al anului. El se află într-o competiție strânsă cu Edi Iordănescu, selecționerul care a calificat România la Euro. Însă performanțele sale impresionante pe teren nu se reflectă corespunzător în „cardul de salariu” al „Regelui”.

Într-un interviu acordat PlaySport, Hagi a dezvăluit că salariul său lunar în calitate de manager tehnic al Farului este de doar 500 de euro. Cu toate că acesta a indicat că lucrurile ar putea suferi modificări în viitorul apropiat în ceea ce privește partea managerială. Farul este în căutarea unor investitori care să sprijine clubul în realizarea unei creșteri semnificative a bugetului, având ca obiectiv atingerea unui nou nivel de performanță financiară.

„Nu a crescut salariul, eu am bonusuri, doar bonusuri. 500 de euro, da, atât e salariul. E o anomalie care trebuie reglată și ea în viitorul apropiat. Nu poți să fii și proprietar, și manager. A fost, a mers, a fost bine, dar până la un anumit punct. Trebuie reglată în cel mai scurt timp. Dacă-mi fac meseria, trebuie să fiu plătit pe valoarea mea. Nu să fiu și patron, și managerul echipei. Trebuie să schimbăm asta în cel mai scurt timp”, a spus Hagi pentru PlaySport.

„Regele” caută noi investitori

Oamenii cu bani sunt încurajați de Gică Hagi să se implice activ la Farul. El propune un model deschis de proprietate.

„Ca să ajungi mare și să fii puternic, ai nevoie de oameni puternici, cu bani, ca orice club. Puterea mea e pe partea tehnică. Poate, ca buget, sunt ultimul din România. Nu e bine să fii patron fără bani foarte mulți”, a completat Hagi zâmbind.
De-a lungul timpului, încă de când a înființat școala de fotbal care îi poartă numele, Gică Hagi a încercat să atragă și alți investitori. Deseori, Hagi a fost auzit spunând că singur nu va mai putea face față. Asta, mai ales de când Viitorul, vechea denumire înainte de fuzionarea cu Farul, a intrat în prima ligă de fotbal.
De puțin timp, alături de fostul internațional român a venit fostul star al fotbalului mondial Rivaldo. Fiul acestuia, Rivaldinho, se află în lotul „marinarilor”.