Ce salariu are un angajat de la Poșta Română
Angajaţii de la Poșta Română au recurs la o metodă inedită de a protesta pentru salariile mici pe care le primesc în cadrul companiei. Ei au trimis scrisori către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. În textele trimise se regăsesc câştigul lunar de 2100 de lei net și mesaje precum „Ne-a ajuns cuţitul la os” sau „Suntem săracii României”.
Salariați la Poşta Română care se află de luni în grevă generală din cauza salariilor mici, au transmis individual scrisori către liderii coaliţiei de guvernare Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.
Mai mult de atât, reprezentanţii BNS (Blocului Naţional Sindical) au anunţat că în cadrul unei campanii fără precedent, angajaţii Poştei Române, vor trimite mii de scrisori către cei doi lideri de partide. Fac asta pentru a le atrage atenţia acestora cu privire la salariile pe care le au.
O astfel de scrisoare este semnată de un angajat al Poştei Române care lucrează la companie de 30 de ani şi are un salariu de 2100 de lei net.
“Mă număr printre lucrătorii de la Poştă, care batem ţara în lung şi în lat, indiferent de vreme, care avem grijă ca pensiile şi ajutoarele sociale să ajungă la timp şi în siguranţă la milioane de cetăţeni şi avem, de fiecare dată, o vorbă bună şi un zâmbet pentru persoanele în vârstă, uitate de copii şi nepoţii lor.
Poate aţi uitat că în pandemie ne-am făcut treaba, cu toate că, pentru munca noastră şi pentru riscurile la care am fost supuşi, bani în plus nu am primit. Noi n-am primit nici măcar un mulţumesc din partea autorităţilor acestei ţări. Însă, nu ne-am dat bătuţi şi ne-am dus mai departe misiunea noastră esenţială: am continuat să livrăm, să fim acolo pentru cei care depind de serviciile noastre”, se arată în scrisoare.
„Nicule, Marcele, vă pasă?”
El a afirmă că angajaţii Poştei sunt săracii României şi lucrurile nu mai pot continua aşa. Angajatul Poștei Române a menționat că situația lor a devenit extrem de dificilă, indicând că salariații Poștei sunt săracii României. El spune că lucrurile nu mai pot continua în același fel. Salariatul precizează că el și colegii lui au acceptat să renunțe la o sumă considerabilă de bani în fiecare zi de grevă în speranța de a obține un trai decent pentru ei și familiile lor. Evidențiază că masa de Paște, deja modestă, va fi și mai săracă în urma acestor sacrificii. De asemenea, și-a arătat dezamăgirea față de lipsa de interes din partea celor aflați în poziții de putere, subliniind că aceștia par să urmărească doar menținerea prelungită în funcțiile lor de conducere.
El a mai precizat că la alegerile din acest an probabil va vota astfel încât să dea şi altora şansa să conducă România.
“Uitaţi însă un lucru: sunteţi acolo pentru că eu v-am dat această putere, în urmă cu patru ani, când am mers la vot. Anul acesta este rândul meu să împart din nou această putere. Înainte de toate, o să mă gândesc dacă mai merită să merg la vot. Dacă va mai merita, poate că o să merg să pun mâna pe blestemata aia de ştampilă, să ocolesc cu grijă numele voastre şi cele ale tovarăşilor voştri şi să dau altora şansa, pentru următorii patru ani, să conducă această ţară. Poate pentru ei o să însemn ceva în anii ce vor urma. Nicule, Marcele, vă pasă? Încă mai aveţi timp să arataţi acest lucru mie şi colegilor mei din Compania Naţională Poşta Română”, se mai precizează în scrisoare.