La sfârşitul anului 2007, în plin boom economic, Mihai şi-a luat un credit de nevoi personale de 10.000 de euro sau aproximativ 36.000 de lei la cursul de atunci. Banca, una foarte mare, i-a acordat creditul deşi valoarea ratei lunare avea să depăşească, după terminarea perioadei cu dobândă promoţională, jumătate din salariul împrumutatului, adică 2.000 de lei. Mihai a folosit banii pentru a-i investi la Bursă şi, pentru că primele şase luni a beneficiat de o dobândă promoţională a plătit fără probleme ratele (600 de lei pe lună). Mai mult, câştigurile din plasamentele în acţiuni (fapt comun în România anilor 2007-2008) i-au asigurat confortul financiar.

Primul şoc l-a avut la jumătatea lui 2008, când perioada cu dobândă promoţională a expirat, iar rata a crescut brusc la 1.000 de lei, adică jumătate din veniturile sale. A reuşit totuşi să-și achite obligaţiile lunare încă o perioadă. Numai că în 2009 a început criza. Valoarea acţiunilor sale a scăzut substanţial şi, colac peste pupăză, Mihai a rămas fără loc de muncă. Au fost suficiente cele trei luni de şomaj pentru ca omul nostru să acumuleze la bancă o datorie pe care nu a mai putut-o achita. Deşi reuşise să se reangajeze, şi încă pe un salariu mai mare decât cel pe care l-a prezentat iniţial (2.500 de lei faţă de 2.000 de lei), banca l-a refuzat elegant atunci când a solicitat o refinanţare sau o reeşalonare a creditului. „Cu veniturile dumneavoastră, nu vă calificaţi nici măcar pentru jumătate din valoarea solicitată. Nu aţi avut continuitate la locul de muncă, deci nici nu vă putem mări perioada de maturitate a creditului“, i-au spus cei de la bancă.  

După exact 100 de zile de la prima întârziere de plată, Mihai a aflat că nu mai este dator la bancă, ci la o companie specializată în recuperarea creditelor restante. Cazuri similare sau măcar asemănătoare cu cel al lui Mihai sunt cu sutele de mii în România. După cum arată datele Biroului de Credit, peste 750.000 de români au cel puţin o restanţă la credit, iar dintre aceştia peste 85% au restanţe la creditele de nevoi personale  luate de la bănci.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că majoritatea restanţelor sunt mai vechi de 90 de zile şi dacă mai adăugăm şi cele aproximativ 200.000 de restanţieri la celebrele credite doar cu buletinul – care erau de fapt carduri de credit emise nu de bănci, ci de instituţii financiare nebancare (IFN) -, ajungem la o concluzie îngrijorătoare. Aproximativ un milion de români riscă oricând să fie executaţi silit, să li se pună poprire pe salariu sau chiar să piardă din bunurile pe care le au în proprietate. 
Drumul de la extaz la agonie
După doar câteva zile de la expirarea termenului la care ar fi trebuit plătită rata, banca notifică restanţierul pe toate căile posibile şi cât de des posibil. Veţi primi SMS-uri, scrisori şi telefoane. La exact 30 de zile, sistemul băncii vă va înregistra ca restanţier în Biroul de Credit. Este prima lovitură, pentru că din acel moment vă va fi imposibil să mai obţineţi un alt împrumut, fie el şi unul de refinanţare, fapt care limitează substanţial posibilitatea de a scăpa de „soluţia finală“, adică executarea silită. Potrivit Biroului de Credit, cei înregistraţi în baza de date sunt şterşi automat după patru ani şi aceasta doar dacă fac dovada că în perioada amintită şi-au achitat toate datoriile restante şi nu au mai acumulat altele noi.
Banca va continua să emită scrisori şi mesaje, operatorii băncii vor continua să vă contacteze telefonic. Următorul pas se face atunci când datoria ajunge la 90 de zile, adică trei rate consecutive neplătite. De aici nici măcar nu mai sunteţi stăpânii propriului dumneavoastră destin, pentru că banca are două opţiuni: fie declanşează în nume propriu procedura de executare silită, fie vinde creditul către o companie specializată în recuperarea creanţelor. După cum arată specialiştii contactaţi de Capital, din 2010, băncile preferă a doua variantă, mult mai ieftină pentru ele.
De  exemplu, anul trecut, băncile au vândut credite de două miliarde de lei şi se aşteaptă ca anul acesta suma să fie chiar mai mare. Dacă banca decide, totuşi, să rezolve cu propriile sale departamente de executori cazul, sunt toate şansele să fie o variantă mai puţin avantajoasă pentru client. Primul pas este identificarea surselor de venit ale datornicului şi poprirea conturilor care se află în posesia acestuia. Dacă datornicul nu mai are venituri, pentru că a rămas şomer, de exemplu, banca va trece la identificarea proprietăţilor pe care acesta le deţine şi la valorificarea lor pentru acoperirea creanţei. Atenţie, faptul că împrumutul nu este garantat cu ipotecă nu înseamnă că banca nu poate trece la executarea locuinţei datornicului.

Potrivit Codului de procedură civilă în interpretarea confirmată de mai ­mulţi specialişti contactaţi de Capital,  creditorul poate trece la executarea oricărui bun aflat în posesia debitorului până la acoperirea integrală a creanţei. De altfel, au existat deja cazuri, cum ar fi cel al unui bărbat din Alba Iulia căruia banca i-a scos casa la vânzare pentru o datorie de 7.900 de lei. Locuinţa a fost vândută la un preţ de 30.000 de euro, iar bărbatul şi-a primit restul de bani înapoi. Un caz similar, în Alexandria, acolo unde un alt bărbat, rămas fără loc de muncă, şi-a pierdut garsoniera vândută de bancă cu 12.000 de euro.  Foarte important, pe toată durata derulării procedurilor, datoria către creditor va creşte ca urmare a adăugării de taxe şi comisioane penalizatoare. Dacă în cazul creditelor bancare suma suplimentară nu este extrem de mare (5%-10% în plus după 90 de zile), în cazul persoanelor care au luat un „credit doar cu buletinul“ penalizările sunt de-a dreptul exorbitante. Silvia, de exemplu, şi-a luat în rate o maşină de spălat în valoare de 1.250 de lei şi, după 60 de zile de întârziere la plata ratelor, a ajuns să fie datoare cu 8.000 de lei, iar suma continuă să crească.
Motivul ni-l explică chiar creditorul, un IFN care emite carduri de credit în România. „Soldul final de plată se măreşte ca urmare a neachitării debitului aferent fiecărui extras de cont, lunar, la soldul final adăugându-se contravaloarea diferenţei din suma datorată, precum şi dobânda pentru sumele neachitate integral până la data scadentă, penalizări pentru plată întârziată şi comisioane de depăşire de limită“, spun aceştia. Mai clar, comisioane şi penalizări la dobânda aplicată la sumele achitate şi neachitate. În total, cam 800%.
Sânge rece şi stomacul tare
Pentru cei mai mulţi datornici, şansele de a scăpa de datorii fără repercusiuni grave sunt destul de mici. Primul pas ar fi, după cum subliniază chiar bancherii, anunţarea creditorului încă de la apariţia problemelor financiare. Din cauza ponderii mari a restanţelor, băncile sunt destul de dispuse la negociere şi, în condiţii normale (aveţi în continuare un loc de muncă, veniturile nu au scăzut cu mai mult de 25%, nu aveţi alte datorii, restanţa nu este mai mare de 30 de zile etc.), puteţi obţine o reeşalonare sau o refinanţare. Rata poate scădea substanţial, devenind astfel suportabilă. De exemplu, la un credit de 10.000 de euro luat pe 5 ani cu o dobândă de 15%, extinderea perioadei de creditare la zece ani ar conduce la o reducere a ratei de la 238 de euro, la doar 161 de euro adică cu 32%. Pentru cei cu sânge rece şi stomacul puternic, mai sunt însă şi alte variante. Aşteptarea şi negocierea. Funcţionează mai ales în cazul celor care au ajuns deja pe mâna firmelor specializate în recuperare.
Trebuie să menţionăm aici că firmele specializate achiziţionează creditele de la bănci la costuri medii de până la 10% din valoarea reală. Adică, un credit de 10.000 de euro este cumpărat cu 1.000-1.500 de euro, ceea ce le permite o marjă destul de importantă de negociere. Este şi cazul omului nostru, Mihai, care, după ce a ajuns dator la o firmă de recuperare, a refuzat mai bine de un an orice discuţie. A preferat să încaseze salariul cash, evitând astfel poprirea contului şi a aşteptat. A avut noroc şi, după mai bine de un an, compania a venit cu o ofertă de nerefuzat: să achite 30.000 de lei, adică sub 7.000 de euro la cursul de acum şi scapă de datorie. Aceasta în condiţiile în care doar principalul creditului iniţial era de 10.000 de euro.
Şi băncile negociază în anumite con­diţii. „Avem cazul unei familii din Prahova, care avea un credit de 9.000 de euro şi căreia i-am scos locuinţa la vânzare. Am convenit ca la fiecare licitaţie să mai achite o parte din datorie în cazul în care nu revendică nimeni casa. Acum, mai au de dat doar 1.000 de euro. Mai sunt şi alte cazuri, dar nu este o regulă“, ne spune un executor bancar. A treia variantă este angajarea unui avocat care să se lupte cu banca. Această metodă este însă avantajoasă doar în cazul în care faceţi parte dintr-un grup de persoane, în condiţiile în care onorariile specialiştilor sunt de mii sau zeci de mii de euro. Au fost însă şi cazuri câştigate, mai ales pe vicii de procedură, despre care vom face vorbire mai jos.     
Salvarea vine de unde nu te aştepţi
Şansa însă poate apărea de acolo de unde nu te aştepţi şi anume de la bancă. Lipsa de profesionalism sau excesul de zel al angajaţilor poate fi un aliat de nădejde al datornicului. Cele mai importante erori comise de bănci: poprirea fără temei a conturilor, executarea unor bunuri cu valoarea mult mai mare decât cea a creanţei, începerea procedurii de executare fără înştiinţarea clientului, aplicarea de comisioane ilegale.
Pentru oricare dintre motivele enumerate mai sus, instanţele din România pot decide amânarea sau suspendarea executării silite. Şi au şi făcut-o. Pe rolul instanţelor din România, aflate deja la nivelul curţilor de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, există câteva sute de procese între bănci şi debitorii lor privind executările silite. Până la urmă, singura soluţie viabilă este să nu ai datorii. Aceasta pentru că  doar  5% dintre restanţieri reuşesc să se salveze şi nici măcar aceştia nu scapă complet, având în vedere traumele psihice pe care  le experimentează.

750 de mii de români au cel puţin o restanţă la credit, potrivit datelor BNR. Lor li se adaugă şi cei cu restanţe la celebrele „credite doar cu buletinul“

4,9 miliarde de lei este valoarea totală a restanţelor de peste 90 de zile (3 rate lunare), adică acelea care intră automat în procedura de executare silită