5 moduri surprinzătoare de a te face să te simți mai fericit în casă. După o zi obositoare la locul de muncă, casa devine refugiul în care căutăm liniștea și relaxarea.
Spațiul în care locuim trebuie să ne aducă o stare de bine și un anumit confort pentru a ne ajuta să trecem peste toate problemele. De aceea, recomandă specialiștii în design interior, casa ar trebui să conțină elemente de design care stimulează starea de spirit și ne pot face mai fericiți.
Nu e nevoie de bani mulți sau de angajarea unui specialist pentru a te simți fericit în spațiul în care locuiești și a crea o ambianță reconfortantă. Iată câteva sfaturi simple, pe care le oferă specialiștii pentru acest site.
1. Concentrați-vă pe modul în care sunt iluminate camerele
Modul în care sunt iluminate camerele poate schimba radical atmosfera unei case. O lumină prea slabă poate însemna un spațiu neprimitor. Deși lumina naturală este ideală, unele camere pot fi în umbră toată ziua, așa că nu au parte de multă lumină.
Olga Alexeeva, director creativ la firma de design din Londra Black & Milk, subliniază importanța alegerii corpurilor de iluminat potrivite pentru fiecare cameră, pentru a îmbunătăți spațiul și a obține lumina ideală.
„Crearea unei atmosfere primitoare și relaxante este esențială pentru a te relaxa după o zi plină de muncă”, spune Olga Alexeeva. ”Pentru a realiza acest lucru, este important să acordați atenție iluminatului și să folosiți corpuri de iluminat adecvate. Aplicele de perete, veiozele și lampadarele pot crea o ambianță intimă și liniștitoare”, spune ea.
Alegerea becurilor care dau cea mai bună lumină pentru fiecare cameră este la fel de crucială ca și selectarea corpurilor de iluminat. În plus, puteți investi în lumânări conice, pentru a le împrăștia în toată casa, adăugând mai multă lumină caldă, ambientală.
2. Alegeți nuanțe de vopsea revigorante
Culoarea are un impact direct asupra emoțiilor și comportamentelor noastre, în special atunci când este folosită în interiorul locuinței.
Având în vedere acest lucru, spectrul de opțiuni este vast, de la albastru și vernil, culori asociate cu seninătatea, până la roșu și orange, culori care fac ca încăperile să pară mai înalte. Ruth Mottershead, director de creație la Little Greene, spune că, pentru a fi mai fericit în casă există o nuanță care iese constant în evidență.
„Casele sunt un loc în care vrem să ne înconjurăm de bucurie, culori și modele care ne fac fericiți”, spune Mottershead. „Galbenul este o nuanță minunată, care oferă o stare de bine unui spațiu, indiferent dacă este folosit peste tot, pe toți cei patru pereți și pe tavan, sau ca o tușă de culoare”, susține experta.
Nuanțele întunecate nu trebuie trecute cu vederea, deoarece puteți crea interioare intime, cu „culori intense”, de la gri și până la maro ciocolatiu sau negru.
3. Nu uitați de plante
Plantele au un efect pozitiv asupra bunăstării emoționale, mentale și fizice. Pasionații de plante îmbină horticultura și designul pentru a crea expoziții uimitoare, care seamănă cu opere de artă. Experții de la Horti spun că aceste eforturi creative transcend conceptul tradițional de grădinărit de interior, adăugând o notă de expresie artistică spațiilor de locuit.
„Fuziunea dintre horticultură și design nu a fost niciodată mai incitantă. Iubitorii de plante își transformă spațiile de locuit în galerii de artă vii, unde fiecare plantă și aranjament sunt așezate astfel încât să creeze un mediu armonios și plăcut din punct de vedere estetic” spune Puneet Sabharwal, co-fondator al Horti.
Primul pas ar fi să aduceți în casă acele plante care completează decorul și adaugă culoare și farmec spațiului. În curând, s-ar putea să te trezești cu o seră înfloritoare și uimitoare în propria casă!
4. Schimbați atmosfera dând un strat nou de vopsea
Este remarcabil ce poate face un strat proaspăt de vopsea pentru o cameră, dar și pentru starea de spirit. Experții recomandă să explorați modalități mai puțin împovărătoare de a introduce un strop de culoare.„Dacă nu doriți să includeți culori îndrăznețe pe toți cei patru pereți, luați în considerare adăugarea unei explozii de culoare care stimulează energia pe plinte, pe rama unei ferestre sau pe o ușă; o singură culoare poate schimba starea de spirit a întregii încăperi”, recomandă Mottershead.
5. Pariați pe tot ce înseamnă textile
Rolul pe care îl joacă textilele în design este incontestabil. Fie că este vorba de niște perdele superbe, fie de husa unei canapele, toate contribuie la aspectul plăcut și relaxant al unei camere.
„Încorporarea anumitor elemente de design, precum pernele fantezie sau draperiile, poate adăuga o senzație confortabilă spațiului”, spune Alexeeva.
„Luați în considerare utilizarea draperiilor și a pernelor decorative pentru a spori confortul și căldura casei”, sugerează aceasta.
Alegeți amestecul de imprimeuri și modele pentru a infuza spațiul cu personalitate și culoare, fie că este vorba de perne sau de un covor persan de calitate. Toate acestea vor adăuga un sentiment de lux și confort locuinței.