La privatizarea Petrom, Ministerul Economiei a fost de acord cu eliminarea articolului din Legea petrolului care oferea controlul producţiei de petrol şi gaze naturale, „astfel încât statul să nu mai aibă drept de preemţiune“.
Tot statul a aprobat faptul că: „orice restricţii privind producţia sau vânzarea ţiţeiului sau gazelor naturale ar putea ridica probleme de ordin comercial pentru investitorii strategici. Care vor dori asigurări din partea Guvernului că vor putea să-şi stabilească propria politică de preţuri pentru produsele petroliere Petrom. Aceştia vor dori să se asigure că guvernul nu intervine prin măsuri de prevenire a marjei de protecţie prin îngheţarea preţurilor“.

Potrivit Contractului de Privatizare, „toate impozitele, taxele, impunerile, cheltuielile şi reţinerile la sursă, de natura obligaţiilor fiscale, datorate de Petrom pentru orice an financiar până la 31 decembrie 2003 inclusiv şi toate penalităţile aferente, de orice fel, care s-au acumulat până la data de 8 aprilie 2004, au fost plătite sau anulate şi Petrom nu va mai fi ţinută să răspundă în legătură cu ele“. Această prevedere a fost consfinţită la nivel legislativ prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 15/2004 şi prin Art. 11 al Proiectului de Lege privind privatizarea SNP Petrom SA. Statul renunţa la veniturile pe care le-ar fi putut obţine, dacă societatea ar fi plătit obligaţiile fiscale restante, „pentru ca aceste venituri să fie folosite ca sursă de finanţare a planului de investiţii aferent perioadei 2004-2007, pe care SNP Petrom SA şi l-a asumat. Contractul de Privatizare mai prevede că „nivelul procentual actual, baza şi metoda de calcul a redevenţelor plătibile de Petrom în conformitate cu Contractele Individuale de Concesiune vor fi menţinute pe o perioadă de zece ani de la data finalizării“. Această prevedere se regăseşte şi în Art. 15 din Proiectul de Lege privind privatizarea SNP Petrom SA, care, potrivit Consiliului Concurenţei, a fost completat „în sensul că se aplică, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune în domeniul explorării si exploatării în domeniul zăcămintelor de petrol si gaze naturale.“

Contractul de Privatizare conţine o prevedere privind stabilitatea fiscală E&P (fiscalitatea pentru explorare şi producţie). Această prevedere are o valabilitate generală, în sensul că este în vigoare pe întreaga perioadă în care este aplicabilă societăţii Petrom. Astfel, „cu excepţia cerinţelor contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicabile în Uniunea Europeană, care devin aplicabile României, vor rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie 2014 regulile prevăzute în Codul fiscal privind provizioanele contabile, amortizarea, cheltuielile deductibile şi regimul de impozitare aplicabil activităţilor de explorare şi producţie petrolieră“.
La privatizare, statul a permis OMV „deducerea din punct de vedere fiscal pentru dezvoltarea şi modernizarea explorării, cercetării şi producţiei de ţiţei a 35% din valoarea producţiei calculate pe baza numărului de tone de ţiţei produs“. „Cota geologică va fi introdusă în Codul fiscal şi va fi menţinută de la 1.01.2005 până la 31.12.2006. Pierderile fiscale rezultate prin aplicarea cotei geologice vor fi eligibile pentru tratamentul fiscal prevăzut la articolul 26 din Codul fiscal în ceea ce priveşte recuperarea ulterioară a pierderilor fiscale. Cota de cheltuieli pentru dezvoltarea şi modernizarea producţiei de ţiţei si gaze, rafinării, transportul şi distribuţia petrolului, prevăzută în HG nr. 168/1998, aşa cum această cotă a fost aplicată sau pretinsă de societate pentru perioada de până la 31.12.2003, nu va face obiectul impozitării sau al unei obligaţii de rambursare“.
Stabilitatea referitoare la nivelul procentual şi la calcularea redevenţelor „plătite de Petrom potrivit Contractelor Individuale de Concesiune a fost prevăzută de OMV în oferta sa finală şi este rezultatul negocierilor dintre părţi la Contractul de Privatizare şi această prevedere este reflectată în preţul plătit“. Dacă această prevedere nu ar fi fost inclusă în Contractul de Privatizare, OMV anunţase că va lua în considerare o posibilă majorare a taxelor pentru concesiune (care fac parte din costurile de producţie) şi ar fi oferit un preţ inferior. „În aceste condiţii, statul a ales să ofere stabilitatea privind nivelul procentual şi calcularea redevenţelor pe o perioadă limitată de timp în schimbul unui preţ mai mare“. „Argumentele aduse de MEC privind lipsa caracterului de ajutor de stat a măsurii sunt că statul nu are în vedere modificarea cotelor de impozitare sau introducerea unor impozite noi şi că acesta a acţionat ca un investitor privat în alte situaţii similare.“ 

 

Statul a renunţat de bunăvoie

În materialul consultanţilor pentru privatizare (consorţiul format din Credit Suisse First Boston şi ING), se arată că OMV „a înţeles că, în conformitate cu articolul 27 din Legea petrolului, Guvernul are dreptul de preemŢiune la achiziţia producţiei de petrol a Petrom. Articolul 27 trebuie eliminat, întrucât investitorul strategic va dori sĂ deŢinĂ controlul deplin asupra vânzărilor sau folosirii producţiei de ţiţei a Petrom“.

La pagina 42 din contract, OMV şi Ministerul Economiei stabilesc că „vânzătorul se obligă să îi vândă cumpărătorului partea corespunzătoare din acţiunile referitoare la terenuri la un preŢ egal cu valoarea nominală a acestor acţiuni. Cu toate acestea, preţul total de cumpărare ce urmează să fie plătit nu va depăşi echivalentul în lei al sumei maxime“.

Statul, prin Ministerul Economiei, a acceptat  să despăgubească cu aproape 200 de milioane de euro OMV pentru pagube de mediu produse după privatizare.

Este vorba de 26 de milioane de euro pentru Arpechim Piteşti, 31,8 milioane de euro pentru Petrobrazi, 45,8 milioane de euro în cazul Doljchim Craiova, 29,2 milioane de euro la diviziile de distribuţie şi comercializare şi 45,5 milioane de euro la upstream.