Au apărut noi informații despre Traian Băsescu. Fostul președinte ar urma să fie externat din spital astăzi, potrivit surselor Realitatea PLUS. Sursa citată a arătat că fostul preşedinte s-ar afla acum în apartamentul său din capitala Belgiei şi nu va veni încă în România. El ar urma însă chiar să participe la şedinţele din această săptămână de la Parlamentul European.
Aceeaşi sursă menţionează că Traian Băsescu ar fi avut o afecţiune la plămâni, acesta fiind motivul pentru care a fost internat.
Nu este sigur, însă, cât de certă este revenirea la lucru a lui Băsescu, mai ales în condițiile în care soția acestuia a avut prima reacție publică în care a spus că fostul șef al statului s-ar afla încă internat.
Maria Băsescu despre soțul său: Este în spital, se simte ca la spital
Pe de altă parte, întrebată despre starea de sănătate actuală a fostului președinte, Maria, soția acestuia a susținut că Băsescu s-ar afla în spital. Potrivit acesteia, fostul șef de stat este internat la spital la momentul actual. Pe de altă parte, ea nu a explicat dacă fostul președinte se simte mai bine.
„În acest moment este încă la spital. Se simte ca la spital”, a declarat Maria Băsescu, marţi dimineaţă pentru România Tv.
Fostul președinte fără bani și locuință
Trebuie amintit că Traian Băsescu a primit un termen de două luni pentru a evacua locuința din cartierul Primăverii după ce a fost declarat definitiv de instanță fost colaborator al Securității.
”Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare”, nota RAAPPS într-un răspuns la o solicitare făcută de Mediafax.
Potrivit ultimelor date furnizate de Romania TV, și Klaus Iohannis i-ar fi retras indemnizația de fost șef de stat lui Băsescu. Lovitura momentului pentru fostul președinte a fost anunțată de România TV care a primit un răspuns pe acest subiect de la Administrația Prezidențială.
Fostul președinte al României Traian Băsescu a beneficiat, după terminarea celor două mandate la Palatul Cotroceni, de o indemnizație lunară, plătită de Administrația Prezidențială, în cuantum de 75% din indemnizația pe care o încasează președintele în funcție al României, Klaus Iohannis.
Decizia care l-a lovit crunt pe fostul șef al statului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.