Cunoscută în general ca leșin, această pierdere temporară a cunoștinței și a controlului muscular poate fi provocată de o multitudine de factori declanșatori. Printre ele amintim durere, frică, căldură excesivă, hiperventilație și multe altele.

Adesea apare când tensiunea arterială este prea scăzută (hipotensiune) și inima nu pompează suficient oxigen spre creier. Poate fi benign sau simptomul unei afecțiuni medicale subiacente, scrie TheBrighterside.

Adesea este o cauză frecventă a vizitelor la camera de urgență a spitalelor, în condițiile în care mecanismele subiacente rămân, în mare parte, o enigmă.

Ce se întâmplă când leșinăm? Identificarea unei căi genetice între inimă și creier, legată de leșin

Ce se întâmplă când leșinăm? Un raport publicat în revista Nature aduce o nouă lumină asupra acestui fenomen. O echipă de cercetători de la Universitatea din California din San Diego, în colaborare cu Institutul de Cercetare Scripps și alte instituții de renume, a făcut un salt semnificativ înainte. Au identificat o cale genetică între inimă și creier, legată de leșin.

Acest studiu reprezintă o schimbare majoră privind modul în care oamenii de știință văd rolul pe care îl joacă inima în sistemul nervos. Echipa UC San Diego a tratat inima ca pe un organ senzorial în sine. De parcă inima ar fi capabilă să trimită semnale vitale înapoi la creier, influențându-i potențial funcția.

Inima trimite semnale înapoi la creier, care pot schimba funcția creierului

„Am descoperit că inima trimite, de asemenea, semnale înapoi la creier, care pot schimba funcția creierului”, a remarcat profesorul Vineet Augustine de la Școala de Științe Biologice, autorul principal al studiului.

Cu o abordare interdisciplinară, studiul său cercetează conexiunile neuronale dintre inimă și creier. Acesta ar putea avea implicații majore pentru înțelegerea și tratarea unor tulburări psihiatrice și neurologice.

Cercetătorii s-au concentrat asupra structurii genetice a unui grup de neuroni senzoriali din ganglionii nodos. Parte integrantă a nervilor vagi care facilitează comunicarea dintre creier și organele viscerale, inclusiv inima.

Factorii-cheie s-au dovedit a fi neuronii senzoriali vagali (VSN) care exprimă receptorul Y2 al neuropeptidei Y (NPY2R). Spre uimirea cercetătorilor, stimularea acestor NPY2R VSN la șoareci, prin optogenetică – o tehnică de ultimă oră care permite controlul precis asupra activității neuronilor, a făcut ca animalele să leșine aproape imediat.

Această reacție a fost însoțită de o suită de modificări observabile. Amintim pupile dilatate și „rularea ochilor”, asemănătoare cu cea observată în episoadele de leșin la om. Totodată, și o suprimare a ritmului cardiac, tensiunii arteriale și a respirației.

Acesta a fost momentul în care am putut striga ”Evrika!”

Aceste descoperiri au fost susținute de colaborări cu laboratorul profesorului David Kleinfeld. El a oferit perspective noi asupra fluxului sanguin redus către creier în timpul acestor episoade.

„Am fost uimiți când am văzut cum pupilele lor se dilatau în același timp în care activitatea creierului a scăzut rapid”, au scris cercetătorii în rezumatul lor. ”Apoi, după câteva secunde, activitatea și mișcarea creierului au revenit. Acesta a fost momentul în care am putut striga ”Evrika!””, au adăugat autorii.

Prin eliminarea VSN-urilor NPY2R la șoareci, simptomele de leșin asociate au dispărut, oferind dovezi convingătoare ale rolului esențial al acestor neuroni în apariția leșinului. Studiul confirmă descoperirile anterioare care au legat leșinul de scăderea fluxului sanguin al creierului, dar a mers un pas mai departe, implicând activitatea creierului în sine ca o componentă crucială.

Experții în neuroștiință cred că, în general, corpul urmărește doar creierul, dar acum devine foarte clar că corpul trimite semnale către creier și apoi creierul își schimbă funcția”, a conchis profesorul Vineet Augustine.