Apa caldă și căldura din București sau mai exact lipsa lor a atras atenția Avocatului Poporului, care a decis să intervină. Autoritățile din Capitală sunt în alertă.
Avocatul Poporului a decis să ia atudine și se se implică în problema lipsei apei cale şi a căldurii în Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă, Avocatul Poporului a luat cunoştinţă din numeroase articole de presă despre lipsa apei calde şi a căldurii în toate sectoarele din Bucureşti.
„Având în vedere că problema lipsei apei calde şi a căldurii reprezintă o chestiune de sănătate publică, mai ales că România se confruntă cu lupta împotriva virusului COVID-19, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu încă din data de 9 decembrie 2020. Astfel, au fost efectuate demersuri la toate primăriile de sector, precum şi la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a ne comunica măsurile imediate dispuse, în vederea asigurării condiţiilor de trai normale, în case în această iarnă, întrucât anotimpul rece s-a instalat deja.
Rezultatele demersului nostru vor fi făcute publice”, susține instituția.
Ce spune Nicușor Dan
Despre problema apei cale din București a vorbit în urmă cu câteva zile și Nicușor Dan, primarul Capitalei. El a subliniat faptul că nu a spus că va rezolva problema apei calde în București instant. Totodată, el a menționat că singura sa promisiune a fost că se va acționa rapid în cazul avariilor, iar Primăria va fi mult mai receptivă în a le răspunde oamenilor la telefon pentru a afla de ce nu au apă caldă sau căldură.
„A fost o campanie electorală dificilă, dar niciodată nu am spus că din secunda în care o să preiau mandatul, iar asta s-a întâmplat în urmă cu o lună jumătate, o să se rezolve instant chestiunea apei calde.
Tot de am promis a fost că, în situația în care o să fie avarii, și am spus că o să fie sute de avarii, o să acționăm cât se poate de repede și că o să fim mult mai receptivi în a răspunde la telefon oamenilor care încearcă să afle de ce nu au căldură și apă caldă”, a declarat Nicușor Dan.