Ce se întâmplă cu bugetul României pentru 2019. Ce au decis parlamentarii

Proiectul de buget pentru 2019 a fost aprobat vineri în şedinţa de Guvern, iar documentul prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr de 5,282 milioane salariaţi.

Bugetul de stat pe 2019 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat intră azi în dezbaterea Parlamentului, votul final urmând să fie dat vineri, potrivit calendarului stabilit sâmbătă de Birourile Permanente ale celor două Camere.

Aprobarea bugetului petru 2019 se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, iar ulterior este promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.

Parlamentarii au termen până azi la ora 12:00  pentru a depune amendamente, care pot fi de ordinul miilor. Astfel, PMP a pregătit 2.500 de amendamente. Şi Pro România va depune amendamente. Şi Liviu Dragnea va avea cel puţin un amendament, referitor la reducerea bugetelor serviciilor secrete.

Până la ora 14:00, toate acestea vor fi centralizate şi grupate pe ordonatori principali de credite.

De la ora 15:00, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, simultan având loc şi dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

De marţi de la ora 9:00, până miercuri la ora 14:00 vor avea loc dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, la ora 15:00 fiind aşteptată depunerea rapoartelor.

La aceeaşi oră, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilesc  timpii de dezbatere în plen, iar o oră mai târziu este programată să se desfăşoaare şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilormsociale de stat pe anul 2019, dezbaterile generale şi dezbateri pe anexe.

Vineri, este programat votul final asupra bugetului în plenul Camerelor reunite.