Darius Vâlcov a fost adus în țară

Darius Vâlcov a fost adus în țară, iar ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a avut un mesaj pe această temă. Ministrul a precizat că, de această dată, Justiția și-a făcut treaba. Ea a mai spus că mulți oameni din domeniu au depus eforturi în acest proces complex.

„Justiția și-a făcut datoria în această speță, este vorba despre un efort al multor oameni din sistemul de justiție, care au lucrat cu mult profesionalism pentru un proces complex”, afirmă ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Darius Vâlcov, primul fugar adus în țară în mandatul Alinei Gorghiu

Mai mult, ministrul Justiție spune că fostul ministrul este primul fugar adus în țară în mandatul său. Ea a mai spus că el va fi predat Penitenciarului Rahova, acolo unde va sta pentru 21 de zile în carantină. Ulterior, el va fi mutat la o altă închisoare.

„Va fi predat Penitenciarului Rahova. 21 de zile de carantină. Îi asigurăm 4 metri pătrați de detenție în celula în care va sta. (…) După ce va sta la Rahova și va ajunge să execute în regim semideschis îl vom muta în alt penitenciar. Ca atare, cred că e bine să recăpătăm încrederea în sistemul de Justiție”, a mai spus ministrul Alina Gorghiu.

Fostul ministru, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Darius Vâlcov este condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani.

În cursul acestui an, Poliția Română l-a dar în urmărire generală pe acesta, în urma condamnării sale, iar pe data de 23 mai s-a predat autorităților italiene.

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, a fost și el condamnat în același dosar. El a primit o pedeapsă de patru ani și jumătate de închisoare.

Anterior, ministrul Justiției a mai spus că măsura se aplică la fel oricărui fugar, indiferent de numele pe care acesta îl poartă.

„Din punctul meu de vedere, indiferent de nume, indiferent că îl cheamă Vâlcov, Popescu sau Ionescu, persoanele condamnate care au ales temporar altă jurisdicţie pentru executarea pedepsei se întorc în România şi execută pedeapsa în sistemul penitenciar românesc. Deci nu avem niciun fel de ezitare în a aplica aceeaşi măsură, acelaşi tratament oricărui fugar”, spunea Alina Gorghiu.