Pentru început, subliniem efectele benefice avute de instituția restructurării asupra puținelor firme care au apelat-o, obținând o decizie de aprobare în acest sens, acestea salvgardându-şi activitatea/viața economică, reacțiile pozitive din partea oamenilor de afaceri, constatate şi de noi, fiind de neprețuit. Avantajele restructurării sunt net superioare celor generate de eşalonare, iar unii contribuabili, care se consideră neeligibili, este posibil să aibă surpriza plăcută a unui dosar de restructurare aprobat, prin care sunt iertați de 50% din datorii şi de accesorii.

Un fapt îngrijorător, care ne surprinde în continuare, este lipsa cunoaşterii acestei facilități fiscale de către o parte importantă a mediului de afaceri vizat, deşi am observat că ANAF-ul, prin departamentele sale de specialitate, a intensificat măsurile de popularizare a ei, împreună cu eşalonarea propriu-zisă şi eşalonarea simplificată. În calitate de liber-profesionişti, care suntem întotdeauna alături de oamenii de afaceri, reprezentându-le interesele în cel mai înalt grad, din rațiuni superioare ce țin de economia de piață, nu putem să nu remarcăm totuşi că acestora le poate fi reținută o parte din vină, în sensul că a te rezuma doar la competențele de informare ale unui profesionist contabil/expert contabil, care ar trebui să fie un fel de factotum, fără a apela şi la alți specialişti, inclusiv avocați, poate fi catalogată drept un soi (nociv) de parcimonie cu efecte vădite asupra însăşi existenței unei societăți/întreprinderi/firme. Atragem, deci, atenția că, beneficiind de asistența unui profesionist/specialist, deciziile de management bine fundamentate pot face diferența dintre viață şi moarte (economic vorbind).

Înainte de a trece la o scurtă comparație între eşalonare şi restructurare, observăm, de asemenea, o confuzie între eşalonarea propriu-zisă (cea prevazută de Codul de procedura fiscală, ale cărei condiții nu trebuie îndeplinite pentru a putea accede la beneficiile restructurării) şi eşalonarea simplificată, aceasta din urmă nefiind altceva decât un instrument de eşalonare a datoriilor acumulate în perioada pandemiei (de la declararea stării de urgență), fără niciun fel de tangență cu precitata condiționare.

OGR 6/2019 şi OMFP 2810/2019 prevăd, printre altele, că pot accesa soluția restructurării doar societățile debitoare care nu îndeplinesc condițiile eşalonării propriu-zise, urmând să se încadreze în ipotezele normei legale firmele care au eşalonări eşuate sau care nu dețin bunuri în patrimoniu, de exemplu. Rămâne totuşi neclară situația unor categorii de debitori, întrucât nu sunt definite activele indispensabile, de exemplu, dar, pornind de la premisa că nu se doreşte decapitalizarea acestora cu scopul de a-şi onora datoriile bugetare cu orice preț, îi îndemnăm şi pe aceştia să demaraze procedura restructurării, dreptul de apreciere final privind probele şi argumentele în favoarea acesteia aparținând organului fiscal competent. Este de la sine înțeles că debitorii care nu pot derula o eşalonare sau o restructurare, chiar şi în condițiile avantajoase în care pot fi iertați de 50% din datoriile principale şi integral de accesorii, în cazul ultimei facilități, au posibilități de salvare minime, insolvența/falimentul fiind singurul remediu juridic disponibil (a se vedea, cu titlu de exemplu, rapoartele BNR care indică riscurile latente de insolvență şi faliment ale societăților cu activ net contabil negativ, slab capitalizate, şi nu numai, deci nebancabile).

Ca şi concluzie încurajatoare pentru societățile debitoare Fiscului, le invităm să apeleze cu mai multă încredere soluția restructurării, şi, cu o argumentație/demonstrație riguroasă în cuprinsul Planului de restructurare şi al Testului creditorului privat/prudent, putem afirma că îşi asigură o şansă de succes în obținerea mult doritei Decizii de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare (nu putem să nu punctăm obiectiv că organul fiscal dă dovadă de multă înțelepciune în abordarea restructurărilor, conduită pe care ne-am dori-o adoptată generalizat de către o instituție vitală pentru orice stat modern).

În final, aşa cum am arătat în articole anterioare, având în vedere propriile noastre constatări, reiterăm că organele fiscale aşteaptă din partea contribuabilului datornic tranşarea efectivă a problemei obligațiilor fiscal-bugetare restante, uzând de aceste facilitați sau – in extremis – de umbrela insolvenței/falimentului, amânarea nefiind o soluție viabilă, iar pasivitatea organelor de conducere/managementului va fi sancționată în mod necesar de recrudescența (evidentă, pentru un observator avizat) măsurilor de executare silită şi – mai ales – a celor de atragere a răspunderii (personale) solidare.