La şase luni după adoptarea noii legi europene în privinţa protejării datelor personale online, reprezentanţii fundaţiei Nesta au anunţat că un sondaj realizat în rândul internauţilor din Marea Britanie sugerează că 60% dintre aceste persoane nu simt că ar deţine mai mult control asupra e-mailurilor cu specific promoţional pe care le primesc, notează Agerpres.
Mai mult de o cincime dintre respondenţi au spus că primesc mai multe e-mailuri nedorite după ce această lege a intrat în vigoare în luna mai, au precizat reprezentanţii fundaţiei.
În conformitate cu GDPR, consumatorii deţin un control mai mare asupra datelor lor, inclusiv drepturi mai ample de a-şi da consimţământul asupra momentului şi a posibilităţii ca firmele să colecteze şi să utilizeze datele lor personale, iar companiile sunt obligate să devină mai transparente în ceea ce priveşte modul în care folosesc datele colectate.
De asemenea, amenzile pentru companiile care încalcă normele GDPR pot fi mai mari decât cele stipulate în precedentele regulamente de confidenţialitate.
Theo Bass, un specialist al fundaţiei Nesta, spune că internauţii au nevoie de mai multă educaţie în privinţa drepturilor care sunt stipulate în noul regulament, cu scopul de a reduce numărul mesajelor online promoţionale pe care le primesc în adresele lor de e-mail.
„GDPR oferă un impuls semnificativ drepturilor individuale, inclusiv dreptului de acces la datele personale sau dreptului de a solicita ştergerea acestora, însă cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi de drepturile lor sau de modul în care pot să le folosească”, a declarat specialistul britanic.
„Industria de publicitate online este structurată în aşa fel pentru a masca în mod deliberat felul în care profitul este obţinut pe baza datelor personale, iar acele secţiuni ininteligibile de ‘Condiţii şi Termeni de utilizare’ îi fac pe oameni să le fie greu să înţeleagă lucrurile cu care se declară de acord”.
„Nu este clar dacă aceste lucruri sunt tratate într-o manieră corespunzătoare în urma adoptării GDPR”.
„Mai multe eforturi sunt necesare pentru a-i educa pe oameni în privinţa drepturilor ce le deţin asupra datelor lor personale şi pentru a-i stimula să ceară mai multe garanţii de la companiile care deţin acele date”, a explicat Theo Bass.
Totuşi, o parte a numărului mai mare de e-mailuri ar fi putea fi rezultatul unei confuzii apărute în cadrul firmelor şi care are legătură cu modul în care noile regulamente trebuie să fie implementate.
Înainte de adoptarea legii, mulţi oameni raportau că primeau sute de e-mailuri de la firme care le cereau din nou consimţământul pentru ca datele lor personale să fie stocate sau păstrate în listele cu adrese de e-mail.
Cu toate acestea, GDPR stipulează că astfel de e-mailuri nu sunt necesare în toate cazurile şi că dacă un internaut are deja o relaţie cu o companie, deoarece a achiziţionat în trecut anumite produse sau servicii, cererile pentru obţinerea unui nou consimţământ nu sunt necesare.
Potrivit lui Theo Bass, este important ca internauţii să citească regulamentele ce conţin noile lor drepturi şi „să reacţioneze” atunci când firmele nu respectă cererile lor.
„Autorităţile naţionale cu rol de reglementare nu ar trebui să transfere această responsabilitate către clienţi. Totuşi, este important ca oamenii să aibă acces la informaţii simple despre drepturile lor”, a mai spus expertul britanic.
„Presiunea simultană exercitată de autorităţile cu rol de reglementare şi de consumatori va fi importantă pentru înţelegerea potenţialului pe care îl are GDPR, pentru a ţine în frâu companiile dornice să cumpere date personale şi pentru a menţine standarde înalte în privinţa protejării datelor”, a adăugat Theo Bass.