Ce se întâmplă cu facturile după 1 aprilie?
Sebastian Burduja a explicat că plafonarea facturilor este în vigoare până la 1 aprilie și că, în programul de guvernare, coaliția și-a asumat o liberalizare etapizată. Totuși, el a precizat că nu se exclude posibilitatea prelungirii plafonării pentru o perioadă suplimentară după 1 aprilie.
„Asta vom stabili până la finele lui ianuarie, în funcție de evoluția prețurilor, de evoluțiile regionale, situația cu tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, care se pare că de la 1 ianuarie nu va mai fi permisă. Deci sunt tot felul de variabile în piața de energie care nu sunt sub controlul României. Noi putem să-i protejăm pe români”, a declarat el la B1 TV.
Ministrul Energiei a afirmat că, în cazul în care va fi necesar să se continue măsurile, indiferent de scenariul sau de etapizarea acestora, românii vulnerabili vor fi protejați.
„Ei vor primi o subvenție de la stat – și găsiți acest lucru și în programul de guvernare trecut prin Parlament – astfel încât niciun român să nu coboare sub pragul de sărăcie după plata facturilor la utilități”, a spus acesta.
S-ar putea dubla facturile de la 1 aprilie?
Întrebat dacă facturile s-ar putea dubla după 1 aprilie, Sebastian Burduja a spus:
„Pentru românii care au un consum de peste 300 kilowatt-oră pe lună, cazul multor români din mediul urban, facturile ar scădea cu 20-30% pe prețurile pe care le vedem azi pe site-ul ANRE și să-și aleagă cea mai bună ofertă. Chiar îi încurajez să facă astfel că, mergând la un furnizor cu o ofertă competitivă, asta pune presiune ce ceilalți competitori să scadă prețurile. Ei au o marjă maximă reglementată și în interiorul ei au un oarecare loc de manevră. Deci puterea e și la noi, la consumatori”.
Oficialul a adăugat:
„Unde ar putea să existe creșteri e la acel prag de 0,68 lei pe kilowatt-oră, deci la gospodăriile cu un consum mic, de sub 100 de kilowatt-oră, unde sunt mai multe cazuri. Sunt foarte multe apartamente sau case goale. Undeva la 4 milioane de gospodării se încadrează la acest prag de sub 100 de kilowatt-oră.
Dacă aceste apartamente, case aparțin unor români cu venituri mari, probabil nu e o idee înțeleaptă să beneficieze de aceleași subvenții cum beneficiază o familie care face economii, poate are 3 copii… Deci pentru acei români vulnerabili statul va veni cu un sprijin, astfel încât facturile să nu crească”.
Sebastian Burduja a adăugat că există opțiuni de prețuri accesibile pe piață și pentru consumatorii cu un consum mai mic de 100 de kilowatt-oră, iar aceștia ar urma să plătească suplimentar între 10 și 12 lei pe lună, fără a depăși această sumă.
România nu are nicio problemă cu rezervele de gaz
De asemenea, ministrul Energiei a asigurat că România nu întâmpină nicio problemă privind rezervele de gaz pentru sezonul rece. El a subliniat că informațiile apărute în mediul online, care susțin că țara ar fi rămas fără gaz, sunt doar „dezinformări iresponsabile”.
„E o situație absolut rezonabilă pentru această perioadă a anului. Datorită investițiilor în capacitățile de înmagazinare, România a început sezonul rece cu mai mult gaz decât oricând, peste 3,3 miliarde de normal metri cubi, și acum suntem undeva la 70%. Într-o zi de iarnă, România consumă undeva între 40 și 50 de milioane de normal metri cubi.
Produce și într-o zi de iarnă, deci din sonde, vreo 25 de milioane de normal metri cubi și poate extrage din depozite până la 35 de milioane. Deci, în total, noi am putea acoperi un consum de până la 60 de milioane, ceea ce nu-i cazul, că noi nu depășim 40 – 50, în mod excepțional”, a declarat acesta.
Sebastian Burduja a afirmat că, dacă ne uităm pe cifre și pe parcursul întregului sezon rece, nu a existat și nu va exista nicio problemă în a asigura consumul din gazul românesc, atât din producția internă, cât și din rezervele stocate în depozite. El a mai menționat că în depozitele din România se află în prezent peste 2,2 miliarde de metri cubi de gaz.
„Deci acele dezinformări din mediul online care spun ba că România nu are gaz, cum a spus acel domn Georgescu, că depozitele sunt goale, ba că urmează să importăm de la ruși sunt pur și simplu niște dezinformări iresponsabile, o propagandă pentru a-i speria pe români.
Ne uităm pe cifre, analizăm lucrurile și, de la începutul sezonului rece și până la final, nu am avut și nu vom avea absolut nicio problemă să acoperim consumul din gazul românesc, din ce producem și din ce avem înmagazinat în depozite.
Azi sunt peste 2,2 miliarde de normal metri cubi în depozitele românești”, a explicat acesta.
Ministrul Energiei a adăugat că, „la nevoie și pe baza solicitărilor”, România va ajuta și Republica Moldova. El a precizat că, deși Moldova are anumite rezerve stocate în România, acestea nu sunt cantități mari, dar sunt suficiente pentru a le permite o „perioadă de tranzit”.
„Oricum, și Republica Moldova are numite rezerve înmagazinate în România. Nu sunt cifre mari, dar le permit o perioadă de tranzit. (…) Nimeni nu le dă curent sau gaz pe gratis, ei iau în termeni comerciali, disponibili conform legii, (…) după ce ne acoperim consumul intern”, a spus el.