Conform celor spuse de ministrul Sănătăţii, contractul privind măştile destinate categoriilor defavorizate este într-un proces de reevaluare. Nelu Tătaru a explicat că nu au fost respectate nişte tranşe.
„În acest moment, noi reevaluăm acel contract. Avem la nivelul ministerului o comisie de anchetă internă pentru a vedea şi achiziţia în sine, dar şi contractul”, a transmis Nelu Tătaru.
Rezilierea contractului
De asemenea, Nelu Tătaru a fost întrebat cum se va face rezilierea contractului, în cazul în care măştile nu ajung la timp, dar şi despre faptul că firmele respective ar putea cere despăgubiri.
Conform celor spuse de ministrul, autorităţile vor cere la rândul lor despăgubiri pentru nerespectarea unor tranşe.
„Şi noi vom cere despăgubiri la acele firme, având în vedere că nu s-au respectat nişte tranşe care trebuiau să vină în fiecare zi. Noi, până în acest moment, avem în jur de 42 de milioane de măşti care au ajuns la populaţie. Până la 102 milioane mai sunt”, a transmis Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru a efectuat o vizită în judeţul Prahova, mergând la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi la SJU, în condiţiile în care, în ultima perioadă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că unitatea este supraaglomerată, personalul este insuficient şi la fel şi aparatura folosită.
Ce se întâmplă cu măștile pentru elevi și catalogul
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că zilnic va avea videoconferinţe cu Inspectoratele Şcolare, pentru a pregăti deschiderea noului an şcolar.
Unităţile de învăţământ vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă.
Iar catalogul a fost eliminat în timpul cursurilor, pentru a ”eficientiza timpul”, în timp ce orele de laborator vor fi evitate.
”A început anul şcolar la data de 1 septembrie. Au revenit în spaţiul şcolii cadrele didactice. Avem videoconferinţe des, de mâine vom avea o videoconferinţă zilnic, am avut aseară cu Inspectoratele Şcolare, am făcut o inventariere, cât de pregătite sunt şcolile.
Până în 14 septembrie şcolile trebuie să se pregătească, să primească elevii. Acum trebuie să ne pregătim respectând normele sanitare impuse de Ghidul elaborat de Ministerul Sănătăţii.
Sursă foto: INQUAM/Alex Nicodim