Ce se întâmplă cu pensiile în acest an? Românii pot cumpăra vechime. Vezi aici ce trebuie să faci

pensii

Noua ordonanță de urgență care prevede faptul că românii își pot cumpăra vechime în cazul în care nu au cotizat suficient la stat a intrat în vigoare. Care sunt însă pașii pentru a umple aceste goluri?

Avocatnet.ro informează faptul că românii care își doresc să umple golurile din stagiul de cotizare la sistemul de pensii o pot face de acum prin încheierea unui contract de asigurări sociale cu casa de pensii de care aparţin şi pot vira ei înşişi bani în contul instituţiei, sume care se vor lua în calcul pentru stabilirea pensiei.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 163/2020 prevede că persoanele care nu sunt încă pensionari îşi pot plăti, pentru o perioadă anterioară, contribuţia pentru maximum şase ani din stagiul de cotizare la sistemul de pensii, până la data de 31 august 2021.

Mai pe scurt, acestea persoane vor semna un contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii de care aparţin prin care se stipulează asigurarea în sistemul public de pensii în vedere obţinerii pensiei pentru limita de vârstă.

În ceea ce privește perioadele fără contribuţii la sistemul de pensii pe care contribuabilii vor să le umple venitul asigurat şi cota de contribuţie, acestea  vor fi calculate conform reglementărilor în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Cum se poate plăti vechimea

Plata pentru stagiul de cotizare pentru cel mult şase ani poate fi efectuată în două moduri. Se poate plăti suma întragă o singură dată, în cazul celor care au posibilități, sau, în trașne egale, de la data semnării contractului ce vizează completarea stagiului de cotizare până la data de 31 august 2021.

Sumele vor putea fi plătite atât la casieria Casei de Pensii Teritoriale de care aparţin, fie prin contul Casei de Pensii deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, în cazul în care contribuabilii optează pentru plata contribuţiei în tranşe egale, însă nu reuşesc să plătească întreaga sumă stipulată în contract, autorităţile vor lua în considerare doar ce s-a plătit până la acel moment.

Reguli pentru cei care vor să-și cumpere vechime

Mare atenție, însă, persoanele care vor să îşi cumpere vechimea în muncă trebuie ca, în perioada consemnată în contractul de asigurare socială, să nu fi avut următoarele calităţi sau beneficii, conform actului normativ:

  • nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia sau în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale;
  • nu au avut obligația asigurării în sistemul public de pensii ca urmare a realizării de venituri din activități independente;
  • nu au beneficiat de indemnizație de șomaj;
  • nu au beneficiat de pensie de invaliditate;
  • nu au urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective;
  • nu au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus;
  • nu au beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
  • nu au beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;
  • nu au beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.