Este mai puțin probabil ca o persoană vaccinată, infectată totuși cu Covid-19, să transmită virusul, decât o persoană nevaccinată, afirmă epidemimiologul Anthony Fauci.
Peste 123 de milioane de oameni din SUA s-au vaccinat complet împotriva COVID, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), informează yahoo.com.
Motive de îngrijorare în privinţa COVID
Asta îi determină pe oameni să spere că pandemia se va încheia în curând. Dar există încă unele motive de îngrijorare în ceea ce privește virusul, inclusiv apariția cazurilor de COVID în rândul celor care sunt complet vaccinați.
Principalul expert epidemiolog al guvernului american, dr. Anthony Fauci, a explicat care este diferența-cheie între persoanele vaccinate care se infectează cu COVID și cele nevaccinate care se îmbolnăvesc.
„Chiar dacă există „infectări descoperite” la persoanele vaccinate, aproape întotdeauna oamenii sunt asimptomatici, iar nivelul virusului este atât de scăzut, încât e foarte puțin probabil, nu însă imposibil, dar foarte, foarte puțin probabil ca aceștia să-l transmită”, a afirmat Fauci.
Avantajele vaccinului
Fauci a precizat că nivelul virusului care se află în nazofaringele unei persoane vaccinate este „considerabil mai scăzut” decât la o persoană nevaccinată care este infectată cu covid-19.
„La persoanele care se infectează și care nu prezintă simptome și nici nu sunt vaccinate, nivelul virusului este mai mare decât la persoanele vaccinate”, a explicat Fauci.
Asta înseamnă că este mai puțin probabil ca o persoană vaccinată, care are COVID, să transmită virusul, decât o persoană nevaccinată, chiar dacă ambele nu au simptome.
Fauci a mai spus că vaccinurile sunt cheia pentru a pune capăt pandemiei.„Când te vaccinezi, nu protejezi doar propria sănătate, a ta și a familiei, ci contribui și la sănătatea comunității prin prevenirea răspândirii virusului”, a spus Fauci.
În prezent există trei vaccinuri autorizate în regim de urgenţă în SUA: cele dezvoltate de Pfizer şi Moderna, care necesită administrare în două doze, şi cel în doză unică produs de Janssen pentru grupul Johnson&Johnson, cu administrare într-o singură doză.
Vaccinurile de la Pfizer şi Moderna utilizează tehnologia ARN mesager, un fel de cod pe care vaccinul îl predă celulelor. Vaccinurile de la Johnson&Johnson şi AstraZeneca utilizează un adenovirus, reprezentând un virus „dezactivat”, care trimite instrucţiuni organismului unei persoane pentru a combate COVID-19.