Potrivit unui anunţ publicat pe SEAP, oficialii CNAIR încheiat procedurile de atribuire a licitaţiei pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie, „Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 Km 48+570″.
Constractul a fost câştigat de asocierea Groma Societa Di Ingegneria-Societa Responsabilita Limitata Semplificata, valoarea estimată a lucrărilor, fără TVA, este de 20,1 milioane lei, fără TVA, durata contractului fiind de 75 luni începând de la data atribuirii contractului, 3 luni perioada de proiectare care include, pe lângă proiectul tehnic de excecuţie, atât elaborarea şi finalizarea documentaţiei pentru obţinerea HG expropriere cât şi proiectul pentru autorizaţia de construire, 12 luni perioada de execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie.
Contractul este finanţat cu bani de la buget nu poate fi subcontractat, pe motiv că, „lucrările de reabilitare a podului nu reprezintă intervenţii majore la scară naţională şi de aceea nu a fost necesară includerea sa în Master Planul General de Transport”, conform notei de fundamentare a hotărârii Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 626/2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 km 48+570”, judeţul Olt.