Toate loturile de produse care provin din China, pentru care există posibilitatea transmiterii coronavirusului, vor fi verificate, iar consumatorii trebuie să aibă încredere în instituţiile statului, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul ANPC.

„Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a făcut o adresă către Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia de Sănătate Publică prin care se spune că pe anumite produse există posibilitatea transmiterii anumitor microbi şi germeni de coronavirus, în general pe jucării, haine etc. De aceea, toate loturile de produse care vin din China vor fi analizate de instituţiile abilitate ale statului. Consumatorii de produse şi servicii trebuie să aibă încredere că instituţiile statului îşi fac datoria. Sunt comitete interministeriale care supraveghează şi monitorizează foarte atent partea aceasta şi impactul în România. În acest domeniu are competenţe Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, ANPC are şi ea o componentă pe protejarea sănătăţii consumatorului, iar ANSVSA pe acea a siguranţei alimentare”, a spus Anghel.

 

Recomandări pentru consumatori

Acesta recomandă consumatorilor să asculte instrucţiunile Ministerului Sănătăţii atunci când achiziţionează produse sau când vin din zona asiatică.

„Consumatorii trebuie să citească foarte atent toate instrucţiunile care li se oferă la aeroport sau în alte zone, atunci când pleacă sau se întorc din ţări asiatice”, a transmis Anghel.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa solicită Direcţiei de Sănătate Publică şi Biroului Vamal împiedicarea introducerii pe piaţă a produselor importate din China care intră în contact direct cu consumatorii.

”Am transmis o adresă către Direcţia Generală de Sănătate Publică Constanţa şi către vamă, pentru a ne da concursul în evaluarea importurilor de jucării, cosmetice, electrocasnice provenite din China. Situaţia actuală, legată de îmbolnăvirile din această ţară, ar trebui săî fie un semnal de alarmă”, a subliniat şeful CJPC, Horia Constantinescu.

 

Ce conține pachetul

În adresa respectivă se face referire la produse chinezeşti precum jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte.

„Având în vedere existenţa în China a unei noi tulpini de coronavirus, ce poate fi mortală pentru anumite categorii de persoane, care se transmite pe cale aeriană şi pentru care nu există încă tratament, vă solicităm sprijinul în împiedicarea punerii pe piaţă în vederea comercializării a produselor care intră în contact direct cu consumatorii din ţara noastră (jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte)”, reiese din adresa transmisă de conducerea CJPC Constanţa.

Bilanţul epidemiei de infectări cu coronavirus, un virus din familia SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), a ajuns la 2.744 de cazuri confirmate în China, iar numărul morţilor este de 81, dintre care 25 într-un interval de 24 de ore. Virusul a izbucnit în decembrie, pornind din oraşul chinez Wuhan.