Totodată, în curusl zilei de luni, Florin Cîțu declara că încă sunt căutate soluții în Coaliție în legătură cu această situație. „Să vedem care e soluția, să păstrăm situl UNESCO și dacă putem să și exploatăm”, a spus premierul.

În acest context, Guvernul subliniază faptul că declaraţiile atribuite premierului referitor la această temă sunt false, subiectul fiind discutat „strict la nivelul coaliţiei”.

„Premierul Florin Cîţu nu a înaintat nicio propunere cu privire la acest subiect şi nici nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană. Prin urmare, declaraţiile care i-au fost atribuite premierului cu privire la o decizie în legătură cu retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană sunt false. Menţionăm că tema a fost discutată strict la nivelul coaliţiei. În acest context, Guvernul României face apel la respectarea acurateţei informaţiilor”, menţionează biroul de presă al Executivului.

De menționat este faptul că, precizările făcute de Guvern vin în contextul informaţiilor „lansate în spaţiul public de Greenpeace” cu privire la o eventuală retragere a dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi la implicarea premierului în acest demers.

Cristian Neagoe, activist Greenpeace România a susţinut cu această ocazie că ezitările Guvernului Cîţu „care acum se bâlbăie dacă să retragă sau nu dosarul de la Roşia Montană” nu fac decât „să alimenteze” procesul pe care Gabriel Resources l-a intentat României la Washington.

„Vorbim de 4,4 miliarde de euro, care ar putea fi pierdute, sub acelaşi pretext pe care l-a folosit guvernul Dăncilă în 2018 pentru suspendarea aceluiaşi dosar la UNESCO, anume că intrarea Roşiei Montane în patrimoniul mondial ar putea să însemne pierderea procesului de către România.

Acesta este un argument fals, (…) chiar o minciună, pentru că Roşia Montană este un sit istoric, protejat de legea română încă din 1992, iar UNESCO vine cu o protecţie juridică în plus, cu bani pentru restaurare, cu plasarea Roşiei Montane pe toate hărţile de turism ale lumii (…)”, a declarat Neagoe.

Florin Cîțu caută încă soluții

De cealaltă parte, premierul Florin Cîțu susține că pentru a păstra situl UNESCO este nevoie de găsirea unor soluții privind exploareatarea Roșiei Montane.

Acesta a declarat  că în coaliţia de guvernare sunt căutate soluţii în dosarul Roşia Montană, anume ca situl să fie inclus în patrimoniul UNESCO şi să se afle răspunsul la întrebarea dacă poate avea loc şi exploatarea minieră.

„Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii”, a spus şeful Guvernului.

În ceea ce priveşte dosarul includerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, el a afirmat că „nu s-a luat nicio decizie la nivel de Guvern în acest sens”.

„Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută. Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum”, a adăugat premierul Cîţu.

În același timp, premierul a ținut să sublinieze improtanța opiniilor specialiștolor care susțin că este nevoie de bani pentru a face o astfel de explotare.