În campania electorală, social-democrații au anunţat construcţia spitalului republican Carol Davila, un complex medical gigant, cu peste 2.500 de paturi şi 3.000 de medici, lângă București. Și nu s-au oprit aici cu promisiunile: au pus pe listă și înființarea a opt spitale regionale.
În ultimii 35 de ani, în România nu s-a construit niciun spital de anvergură. Prin urmare, promisiunea PSD-ului de a ridica până în 2020 spitalul republican „Carol Davila“ a fost bine primită de români. Pe lângă acest complex gigant, care necesită o investiție de 1,1 miliarde de euro, se vor înființa încă opt spitale regionale noi, cu circa 1.000 de paturi, anunța în noiembrie 2016 Liviu Dragnea.
În total, liderul PSD estima investiţii în sănătate „de circa cinci miliarde de euro, din care 3,5 miliarde de euro prin Fondul Suveran de Dezvoltare, 300 de milioane de euro din fonduri europene și 800 de milioane de euro de la bugetul de stat“. Însă Fondul suveran nu a fost constituit, încă. Mai mult, social-democrații au promis ca până la data de 1 iulie 2017 vor finaliza procesul de identificare a terenurilor și întocmirea studiilor de prefezabiliate pentru construcția spitalelor. Asta înseamnă că mai au doar două luni.
Numai trei sunt norocoase
Până acum, pentru trei spitale regionale s-au identificat locații în timpul guvernării Cioloș, atunci când s-au stabilit și sursele de finanțare. În data de 30 septembrie 2016, Corina Crețu, comisarul european pentru policiti regionale cerea Guvernului României să urgenteze măsurile pentru definitivarea documentațiilor în baza cărora vor fi construite cele trei spitale regionale în România. Tot anul trecut, Comisia Europeană aloca 150 de milioane de euro pentru construirea acestor spitale. În data de 5 decembrie 2016, Guvernul României și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat acordul privind construcția spitalelor regionale.
„A trecut un an de la decizia de a face cele trei spitale regionale, agreată de Comisia Europeană, și nu avem amplasamentele. Domnul ministrul a explicat că mai urmează câțiva pași care necesită timp… studii de fezabilitate. Noi sperăm să înceapă construcția efectivă până la finalul anului 2018, pentru că altfel fizic nu vedem posibilitatea ca aceste spitale să poată fi terminate până în 2020. Ne interesează foarte mult ca aceste trei spitale regionale să fie construite pentru că estimarea noastră este că prin cele trei spitale aproape un milion de oameni din întreaga Românie vor beneficia de servicii de mai bună calitate (…). Orice amânare înseamnă de fapt întârzierea începerea investiției și riscul de a pierde banii europeni care sunt alocați până în 2020“, semnala, în acel moment, Corina Crețu.
În luna martie a anului trecut, Vasile Dâncu, fost ministru al Administrației și Dezvoltării regionale în Guvernul Cioloș, explica faptul că se va încheia dosarul spitalelor regionale.
„Am început deja negocierile legate de locaţie, locaţiile sunt. N-a existat un consens pe plan local, din păcate, şi ani de zile politicienii locali s-au ciondănit pentru a pune o locaţie sau alta, dar, acum, în principiu, eu ştiu că cele trei locaţii sunt deja stabilite. Mai trebuie foarte puţin, ne lipseşte această hartă a nevoilor medicale“, spunea el.
Prin urmare, locațiile pentru trei spitale regionale, care ar avea deja finanţare din fonduri europene, au fost stabilite. Acestea, așa cum ne-a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, vor fi construite la Iași, Craiova si Cluj.
„Tot ceea ce vă pot spune este că pentru cele trei spitale regionale s-a găsit locație. Trebuie, totuși, să luați în considerare că vorbim despre un proiect care se desfășoară pe o durată de patru ani“, a explicat acesta.
Drumul de la vorbe la fapte
Conform promisiunilor lui Liviu Dragnea, Spitalul Republican „Carol Davila“ va fi avea 2.500 de paturi şi se va întinde pe o suprafaţă de 60-80 de hectare, cu finanţare prin decontare a 750 de euro pe zi pe pat utilizat, pe modelul clinicii vieneze AKH. Complexul medical ar urma să fie unul dintre cele mai mari din lume, rivalizând cu New York Presbyterian Hospital, cel mai important din SUA. „Pentru că, în cazul unui dezastru, Doamne-fereşte!, capacitatea de primire a acestui complex trebuie să fie mai mult decât suficientă“, explica Liviu Dragnea în noiembrie 2016.
Despre locația acestuia, însă, oficialii nu au vrut sau nu au știut să ne dea informații. Se zvonește că acesta va fi construit în zona Bucureștii Noi. Până una-alta, Guvernul Grindeanu pare că se concentrează pe reabilitarea unor spitale existente.
„La nivelul Companiei Naționale de Investiții se mai urgentează un fond pentru acele clădiri care prezintă risc seismic de grad 1 sau de grad 2. Acest fond vine din cota pe care Inspectoratul de Construcții o colectează. Acum, avem în lucru patru spitale în București și în țară. Și vă pot da două exemple, primul este Spitalul de pediatrie din Piatra Neamț, pentru că are risc seismic de gradul 1, iar cel de-al doilea este spitalul județean de urgență de la Galați. Acesta, are o expertiză de risc seismic 2. În acest mandat, vom construi cele trei spitale cu finanțare din programul operațional regional. Așa cum ne-am asumat“, a spus vicepremierul Sevil Shhaideh, în emisiunea „Exces de putere“, de la Antena 3. Numai că, în programul de guvernare, prezentat în Parlament, scrie clar la capitolul „Politici în domeniul sănătății“ că în perioada 2017-2020 se va construi și Spitalul Republican, și toate cele 8 spitale regionale, nu numai trei.
Un spital pentru fiecare lider
Fără legătură cu programul de guvernare, primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea, are în plan construcția unui alt spital gigant. „Am prevăzut sumele necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi, investiţie care se va situa în jurul valorii de 300 milioane de euro.
Avantajul unui spital construit de la zero este că toate circuitele medicale pot fi configurate cu respectarea strictă a normelor legale, ceea ce atrage după sine o calitate ridicată a actului medical. Noul spital va cuprinde secţii pentru care în Bucureşti se înregistrează un deficit de paturi, respectiv oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, mari arşi etc.“, a declarat primarul general al Capitalei. Bineînțeles, dacă se va construi Spitalul Republican, rămâne de văzut ce nevoie ar mai fi de spitalul Gabrielei Firea, care ar fi aproape la fel de mare, dar de vreo patru ori mai ieftin.
Mai mult, este interesant de văzut care dintre cele două unități va fi considerată prioritate. Cert este că, în acest moment, toate spitalele promise sunt doar pe hârtie, iar, la cum merg lucrurile, acolo vor rămâne pentru multă vreme.