Ce se întâmplă dacă mâncăm ouă în fiecare zi. Acest produs animal cu conținut ridicat de colesterol consumat de miliarde de oameni din întreaga lume nu este atât de rău pentru sănătatea ta pe cât se crede. Ba chiar s-ar putea să fie foarte benefic.

Cercetătorii de la Universitatea din California San Diego au analizat datele despre sănătatea a 890 de bărbați și femei și au descoperit că un consum de două până la patru ouă pe săptămână este asociat cu scăderea nivelului de colesterol din sânge, potrivit Sciencelaert.

Studiul a testat trei aspecte ale funcției cognitive

Analiza lor se bazează pe datele unui alt studiu privind îmbătrânirea sănătoasă, care a început în 1988 și care a testat trei aspecte ale funcției cognitive la adulții de vârstă mijlocie sau în vârstă pe parcursul a patru ani.

Dintre toate cele 531 de femei luate în considerare, cele care au raportat că au consumat mai multe ouă au prezentat o scădere mai mică a memoriei pe termen scurt și lung.

Nu a fost găsită o astfel de asociere în rândul bărbaților care au mâncat mai multe ouă.

O altă analiză a datelor, folosind aceeași bază de date, dar o cohortă dintr-un deceniu diferit, a constatat că bărbații care au mâncat mai multe ouă au obținut scoruri mai bune la testele cognitive, dar nu a fost găsită nicio asociere pentru femei.

Acest lucru sugerează că există și alți factori în joc, care trebuie stabiliți prin cercetări ulterioare.

Ouăle pot avea un rol major în menținerea funcției cognitive

Cercetătorii Donna Kritz-Silverstein și Ricki Bettencourt de la UCSD susțin că „în ciuda faptului că au un nivel ridicat de colesterol alimentar”, rezultatele au arătat că „ouăle nu au un efect dăunător, ba chiar pot avea un rol major în menținerea funcției cognitive”.

Timp de aproape o jumătate de secol, oamenii au fost sfătuiți să evite produsele animale bogate în colesterol, cum ar fi ouăle, untul sau smântâna, deoarece se credea că aceste alimente cresc nivelul de colesterol din sânge, în consecință și riscul de boli cardiovasculare.

Pericolul vine din alte alimente, nu din ouă

Recomandarea poate fi valabilă pentru unele persoane cu anumite afecțiuni de sănătate, cum ar fi diabetul, dar dovezile din ultima vreme sugerează că grăsimile saturate, zahărul și sodiul sunt cele care contribuie cel mai mult la acumularea plăcii în artere, și nu colesterolul alimentar.

Problema este că multe alimente bogate în colesterol oferă și o doză consistentă de grăsimi saturate. Ouăle și crustaceele sunt două excepții, în funcție de modul în care sunt gătite.

Ouăle au un conținut scăzut de grăsimi, dar sunt bogate în proteine și nutrienți

De fapt, ouăle sunt alimente cu conținut scăzut de grăsimi, bogate în proteine și bogate în nutrienți, care ar putea scădea nivelul colesterolului din organism, un efect care pare să protejeze împotriva declinului cognitiv.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care consumul de ouă a fost asociat cu scoruri ușor îmbunătățite la testele cognitive în rândul femeilor în această analiză, dar e nevoie de cercetări suplimentare pentru a explora această asociere.

Kritz-Silverstein și Bettencourt amintesc că ouăle sunt bogate în proteine, aminoacizi și colesterol, iar acești factori ar putea funcționa pentru a menține structura și funcția neuronilor în creier.

De asemenea, conțin carotenoizi, care sunt asociați cu îmbunătățirea performanței cognitive și sunt pline de colină, un precursor al unui neurotransmițător crucial.

„Studiile transversale au arătat că cei cu un aport mai mare de colină și cei cu concentrații plasmatice mai mari de colină au avut scoruri mai bune ale funcției cognitive”, notează cei doi cercetători.