În cadrul cercetării, un calculator a fost mai eficient în evidenţierea personalităţii unei persoane decât colegii de muncă sau membrii familiei, pe baza like-urilor date de utilizator.
Cercetarea s-a bazat pe studii anterioare ale unor oameni de ştiinţă de la Cambridge, publicate în martie 2013, care arătau că o serie de aspecte psihologice şi demografice pot fi dezvăluite cu mare exactitate analizând like-urile de pe Facebook.
Autorii noului studiu, cercetători de la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) şi Stanford (California), au apelat la un eşantion de 86.220 de voluntari utilizatori de Facebook, care au completat un chestionar despre trăsături ale personalităţii lor şi au permis accesul la like-urile personale. Rezultatele prezintă situaţia în privinţa a cinci trăsături de caracter: deschiderea de spirit (curiozitate şi imaginaţie), extraversiunea (tendinţa de a căuta compania celorlalţi), conştiinţa (autodisciplina, respectarea obligaţiilor), caracterul agreabil (tendinţa de a fi cooperant şi participativ) şi impulsivitatea (coleric, instabilitate emoţională).
Prin intermediul acestora, cercetătorii au putut cunoaşte, pe baza like-urilor, trăsături ale personalităţii. Aprecierea artistului Salvador Dali sau a meditaţiei dezvăluie, de exemplu, un mare spirit de deschidere.
Autorii au comparat rezultatele întrebând un prieten al fiecăruia din 17.622 de participanţi şi câte doi apropiaţi ai altor 14.410, iar concluzia a fost că programele informatice specializate sunt mai eficiente în dezvăluirea personalităţii unei persoane.
"Calculatoarele vor putea în viitor să ne determine trăsăturile psihologice şi să reacţioneze în funcţie de acestea, lucru care ar trebui să deschidă calea dezvoltării maşinilor dotate cu inteligenţă socio-emoţională", arată Wu Youyou, cercetătoare la centrul de psihometrie a Universităţii Cambridge, unul din principalii autori ai studiului menţionat.
Odată cu dezvoltarea acestor tehnologii, rezultatele acestor cercetări ar putea da naştere la îngrijorări în privinţa protejării vieţii private, mai arată autorii. Însă "capacitatea de a aprecia personalitatea este o componentă esenţială a vieţii în societate, fie că este vorba de decizii care se iau zilnic sau de unele cu bătaie lungă, precum căsătoria, angajarea la un loc de muncă sau alegerea ca preşedinte", afirmă David Stilwell, profesor la Universitatea Cambridge. "Analizarea acestor rezultate poate fi foarte utilă pentru a ajuta oamenii să ia decizii", încheie el.
Studiul a fost publicat în Proceedings of National Academy of Sciences (PNAS).AGERPRES