Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a vorbit într-o intervenție la un post de televiziune despre restricțiile ce ar putea fi impuse de sărbătorile Pascale. Aceasta este de părere că este greu de estimat, având în vedere că lucrurile se desfășoară foarte repede, dar a punctat că este important ceea ce facem în acest moment.
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății este de părere că restricțiile de Sărbătorile Pascale sunt greu de estimat pentru că lucrurile se desfășoară foarte repede. Cu toate acestea, Andreea Moldovan punctează că este important ce facem acum în contextul evoluției epidemiei de coronavirus.
„Sunt anumite sectoare care sunt importante în țară, pentru că anul trecut am avut și acel exemplu al economiei care se blocase destul de mult, ceea ce a creat niște probleme mari. Cred că tocmai sunt prioritizări ale activităților, iar ceea ce ține de noi, de viața noastră socială și publică, cred că este lucrul care este cel mai ușor de lăsat de-o parte.
Am fost întrebată și eu despre Sărbătorile de Paște. Sinceră să fiu, nici nu știu când cade Paștele anul acesta. Oricum este greu să estimăm acum ce va fi atunci, pentru că lucrurile se desfășoară foarte repede. Nu este un lucru, după părerea mea, complet predictibil și corect predictibil. Și atunci este greu să estimăm de acum ce va fi atunci, dar ce pot să spun, sau ce se poate spune cu siguranță, este că acum contează ceea ce facem”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății într-o intervenție la B1TV.
Ce spune Raed Arafat despre sărbătorile de Paște?
De asemenea, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, susține că își dorește ca în acest an românii să aibă o libertate mult mai mare de Paște. Pe de altă parte, acesta a vorbit și despre informația falsă potrivit căreia, slujba de Paște se poate devansa până la ora 22:00 sau se poate reprograma pentru a doua zi.
„Speranța noastră este să se ajungă să fie mult mai bine decât anul trecut. Adică să nu se sărbătorească în sensul cum s-a sărbătorit anul trecut, ci mult mai bine și mai aproape de normalitate. Normal că aceste lucruri pot fi discutate, nu vin acum să spun că va fi așa sau va fi așa, asta nu e o decizie care o ia doctorul Arafat, e o decizie care se discuta. Speranța noastră este să avem o mai mare libertate decât a fost anul trecut. Depinde și de situația epidemiologică și de toate celelalte aspecte. Dar să vin să spun că mutăm ora și schimbăm slujba, așa ceva va dați seama că sunt bazaconii”, a declarat Raed Arafat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim