Toată lumea știe că un consum excesiv de sare poate dăuna organismului. Dar niciodată, nu se spune nimic despre un alt condiment pe care îl folosim poate la fel de des: piperul negru. Este și acesta la fel de dăunător pentru sănătate?
Folosit în întreaga lume în diferite preparate culinare, piperul negru nu aduce doar gust și aromă, ci și sănătate organismului.
În plus, specialiștii îl recomandă alături de turmeric pentru anumite proprietăți benefice, potrivit The Convsersation.
Piper nigrum a făcut parte din medicina tradițională indiană (ayurvedică) de mii de ani. Practicienii ayurvedici cred că are proprietăți „carminative”, adică ameliorează flatulența. În medicina tradițională chineză, piperul negru este folosit pentru a trata epilepsia.
Ce este piperina și care sunt proprietățile ei
Știința modernă sugerează că piperul negru aduce beneficii pentru sănătate, datorită unui alcaloid numit piperină. Studiile de laborator la animale au arătat că piperina contracarează radicalii liberi. Piperina are și numeroase proprietăți antiinflamatorii.
Inflamația cronică este legată de o serie de boli, inclusiv boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă. De asemenea, studiile pe animale au arătat că piperina reduce inflamația și durerea la șobolanii cu artrită.
Persoanele care au kilogramen în plus pot folosi în dietă piper negru deoarece substanțele pe care le conține stimulează reducerea țesutului adipos, distrugerea celulelor de grăsime și astfel ajută la scadere în greutate.
Piperul negru poate ajuta organismul să absoarbă mai bine anumiți compuși benefici
De asemenea, piperul negru poate ajuta organismul să absoarbă mai bine anumiți compuși benefici, cum ar fi resveratrolul, un antioxidant care se găsește și în vinul roșu, fructele de pădure și în alune. Studiile sugerează că resveratrolul poate proteja împotriva bolilor de inimă, cancerului, Alzheimer și diabet.
Anumite studii au descoperit că piperul negru crește „biodisponibilitatea” resveratrolului. Piperul negru poate îmbunătăți și absorbția curcuminei, ingredientul activ al popularului turmeric, considerat un eficient antiinflamator.
Oamenii de știință au descoperit că un consum de 20 mg de piperină cu 2 g de curcumină a îmbunătățit disponibilitatea curcuminei cu aproape 2.000%. Alte studii au arătat că piperul negru poate îmbunătăți absorbția beta-carotenului, un compus din legume și fructe pe care corpul îl transformă în vitamina A.
Beta-carotenul funcționează ca un antioxidant puternic care poate lupta împotriva daunelor celulare. Cercetările au arătat că un consum 15 mg de beta-caroten cu 5 mg de piperină a crescut considerabil nivelurile sanguine de beta-caroten, în comparație cu administrarea de beta-caroten în monoterapie.
Piperina și cancerul
Cel mai important este că piperul negru poate avea anumite proprietăți de combatere a cancerului. Anumite studii au indicat că piperina a redus reproducerea celulelor canceroase la sân și de colon, ajutând celulele canceroase să moară.
Cercetătorii au comparat 55 de compuși dintr-o varietate de condimente și au descoperit că piperina a fost cea mai eficientă în creșterea eficacității unui tratament tipic pentru cancerul de sân triplu negativ – cel mai agresiv tip de cancer.
Piperina prezintă, de asemenea, efecte promițătoare în reducerea la minimum a rezistenței la mai multe medicamente în celulele canceroase, ceea ce poate reduce eficacitatea chimioterapiei.